Primarul sectorului 4 al Capitalei, Cristian Popescu-Piedone, va candida, la viitoarele alegeri, pentru Uniunea Națională pentru Progresul României.
„Mă onorează asocierea cu unul dintre cei mai buni primari din România, Piedone, care va candida pentru UNPR și vom face o echipă cred eu de mare succes”, a declarat Gabriel Oprea.
El a spus că știa potențialul lui Cristian Popescu-Piedone și faptul că acesta va ajunge un foarte bun primar.
„Dacă UNPR reprezintă interesul României, Piedone reprezintă interesul cetățenilor sectorului 4. UNPR este un partid care, în mod indubitabil, în ultimii 5 ani de zile, a adus stabilitate economică și politică în România într-o perioadă foarte complicată, grea. Ne propunem și suntem siguri că vom obține peste 10% din voturile electoratului, să avem până în noiembrie anul viitor cel puțin un milion de membri de partid. Am demonstrat că sprijinim întotdeauna — suntem corecți și este normal — Guvernul din care facem parte, îl sprijinim pe președintele României în probleme de securitate națională, fiindcă este vorba despre poporul român”, a adăugat vicepremierul Gabriel Oprea.
În aceeași conferință de presă, primarul Cristian Popescu-Piedone a precizat că va încerca să fie un administrator și mai bun pentru sectorul 4 al Capitalei.
„Cu multe dintre crezurile și proiectele UNPR — economie socială, impozitarea marilor averi, primul job — mă identific, ele sunt pe sufletul românilor și doresc să contribui la aplicarea lor. Sunt convins că pentru cetățenii comunității mele, pentru românii din sectorul 4 decizia mea de a mă alia interesului național ca valoare supremă este un gest benefic. Dacă noi, managerii marilor comunități, nu avem drept scop bunăstarea și siguranța cetățeanului, muncim degeaba, iar eu în toți acești ani le-am dovedit oamenilor că muncesc în folosul lor, în interesul lor”, a susținut Piedone.