Marius Dangă consideră că înlocuirea sa din Comisia Locală de Ordine Publică reprezintă un abuz

danga a refuzatLiderul consilierilor liberali din Consiliul Local Municipal (CLM) Iași, Marius Dangă, consideră că înlocuirea sa din cadrul Comisiei Locale de Ordine Publică reprezintă un abuz din partea majorității Legislativului, care se teme de o analiză a modului în care își desfășoară activitatea Poliția Locală Iași, instituție care în ultima perioadă se confruntă cu o puternjică decredibilizare în rândul populației. Într-o declarație de presă, dată publicității miercuri, 2 septembrie, Marius Dangă anunță că a solicitat oficial primarului interimar al municipiului Iași, Mihai Chirica, să i se pună la dispoziție documentele prin care a fost schimbat din Comisia Locală de Ordine Publică. ”Am atras atenția că, în baza art. 28 al Legii 155/2010 am fost desemnat în această poziție de către autoritatea deliberativă (CL, prin HCL 140/2012) și doar aceasta putea să modifice componența comisiei. Suntem în fața unui abuz care poate fi justificat doar de teama ca insistența noastră de a desfășura o activitate intensă de verificare a activității Poliției Locale ar putea scoate la lumină chestiuni mai grave decât cele care sunt deja sub lumina reflectoarelor. Eliminarea în acest fel din Comisia Locală de Ordine Publică a singurului reprezentant al opoziției nu face decât să arate ieșenilor că actualul executiv, cu fostul sau noul primar în vârf, are lucruri de ascuns opiniei publice”, afirmă Marius Dangă. Reamitim că liderul grupului consilierilor liberali din Consiliul Local Municipal Iași a solicitat în urmă cu o lună înființarea unei comisii speciale de verificare a activității Poliției Locale, ca urmare a implicării acestei instituții în scandalul provocat de urmărirea de către primarul suspendat Gheorghe Nichita a iubitei sale. (E.M.)