Profesorul Ștefan Hell, decorat de regele Mihai

hell3_s-300x212Profesorul Ștefan Hell, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în anul 2014, va fi decorat, vineri seară, în numele regelui Mihai, cu Ordinul Coroana României în grad de Comandor.Potrivit unui comunicat al Biroului de presă al Majestății Sale Regele Mihai I, transmis joi AGERPRES, decorația va fi înmânată de principesa Margareta într-o ceremonie care va avea loc, la ora 19,00, în Sala Regilor a Palatului Elisabeta.Înalta distincție a fost acordată pentru contribuția eminentă la dezvoltarea chimiei fizice, pentru conceperea și dezvoltarea tehnologiei microscopiei fluorescente de rezoluție înaltă, cu ajutorul căreia se pot face observații microscopice ale proceselor care au loc în interiorul celulelor vii, pentru reprezentarea cu mândrie și onoare a națiunii noastre în excepționala familie a celor distinși cu Premiul Nobel, pentru activitatea meritorie în cadrul Institutului Max Planck pentru Chimie Biofizică din Gottingen și în cadrul Centrului German pentru Studiul Cancerului din Heidelberg.Totodată decorația răsplătește faptul că, „în cursul activității sale, a aprofundat legături cu lumea savantă românească, prin care caută să întărească schimburile științifice internaționale”, ca și „urmărirea, pe tot parcursul carierei sale, a valorilor profesionalismului, devotamentului, eticii și onestității, valori definitorii ale Coroanei Române”.Ceremonia de decorare va fi urmată de un dineu, oferit în onoarea savantului, în numele regelui Mihai, de către principesa Margareta și principele Radu.Vor lua parte președintele Academiei Române, Ionel Valentin Vlad, reprezentanți ai Academiei Române, precum și personalități de prestigiu ale comunității științifice internaționale.Profesorul Ștefan Hell s-a născut la Arad în anul 1962 și a emigrat alături de familia sa în Republica Federală Germania, în 1978. A obținut licența și diploma de doctor în chimie la Universitatea din Heidelberg. În prezent, desfășoară o eminentă activitate științifică la Institutul Max Planck pentru Chimie Biofizică din Göttingen și la Centrul German pentru Studiul Cancerului din Heidelberg. Ștefan Hell este profesor universitar de fizică experimentală la Universitatea din Gottingen și profesor asociat de fizică la Universitatea din Heidelberg.