S-A DESCHIS MAGAZINUL LEVI`S DIN PALAS MALL – UNIVERSUL BLUGILOR

Levi's Palas Mall 03Palas Mall a pregătit o nouă surpriză pentru toţi iubitorii de shopping, care adoptă tendinţele actuale în vestimentaţie. Recent, în portofoliul de magazine al îndrăgitei destinaţii de cumpărături a revenit Levi`s, brandul autentic icon american, cunoscut în toată lumea.

Situat la etajul galeriei Palas Mall, magazinul Levi`s îşi întâmpină clienţii într-un spaţiu prietenos şi modern, reprezentativ pentru stilul casual pe care îl promovează. Dedicat denimului, Levi`s este preferat de toţi cei cu spirit energic, care îşi doresc un look mereu la modă. Piesele propuse de renumitul brand de îmbrăcăminte sunt de cea mai bună calitate, create pentru a răspunde stilului diferitelor generaţii şi au capacitatea de a le oferi clienţilor confortul şi individualitatea pe care o caută. Indiferent de vârstă şi de gen, ţinutele Levi`s se remarcă prin stilul american, design inovativ, adaptabilitatea în combinaţii îndrăzneţe şi detaliile care conferă un plus de personalitate. Blugi şi pantaloni clasici, skinny sau boyfriend style, cămăşi, jachete, tricouri, hanorace, fuste, rochii şi accesorii, toate inspirate din versatilitatea denimului, sunt propunerile Levi`s pentru clienţii Palas Mall.

Levi Strauss & Co. reprezintă una dintre cele mai mari companii de îmbrăcăminte şi un lider global în blugi, printre brandurile celebre lansate de aceasta se numără: Levi’s, Dockers şi Levi Strauss Signature. Levi’s, inventaţi în 1873, sunt jeanşii originali, autentici, cu cel mai mare succes, recunoscuţi în întreaga lume şi adesea imitaţi de alţi producători de îmbrăcăminte. Produsele Levi`s sunt comercializate în mai mult de 110 ţări, având o amprentă la nivel mondial cu mai mult 2.300 magazine proprii sau în regim de franciză.