Delegația Uniunii Europene în Republica Moldova anunță desfășurarea unei serii de seminarii pentru studenții din Republica Moldova dornici să cunoască în detaliu Acordul de Asociare încheiat între Republica Moldova și Uniunea Europeană, ale căror accent va fi plasat pe Zona de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător (DCFTA).
Studenții din Republica Moldova sunt invitați să își depună candidatura pentru a participa la seria de seminarii dedicate DCFTA „EU – MOLDOVA. DESCOPERĂ CALEA SPRE SUCCES”.
Seminariile vor cuprinde atât sesiuni de instruire teoretice cât și practice. Cursuri teoretice vor fi dedicate DCFTA (de exemplu, cum trebuie să-ți construiești afacerea astfel încât să poți beneficia de DCFTA), instrumentele și programele destinate tinerilor antreprenori disponibile în Republica Moldova, modul de dezvoltare a facerilor și așa mai departe; în timp ce cursurile practice vor fi concentrate asupra gândirii analitice, discursului convingător și dezvoltarea comptetențelor de a vorbi în public. Seminariile vor fi încheiate cu o vizită de studiu în România, al cărui scop va fi familiarizarea participanților cu experiența acestei țări acumulate în procesul de aderare la Uniunea Europeană.
Persoanele care se vor bucura de șansa de a participa la vizita de studiu în România vor fi selectate în urma unui concurs de vorbire în public. Tinerii vor fi rugați să scrie un eseu în baza experienței acumulate de aceștia în străinătate, care vor fi ulterior publicate de organizatori, care să reflecte propriile lor viziuni cu privire la rolul jucat de DCFTA în dezvoltarea Republicii Moldova și experiența României în procesul de aderare la UE.
Câteva din criteriile în baza cărora vor fi selectați candidații sunt următoarele: studenți – cetățeni ai Republicii Moldova, persoane cu abilități de leadership dovedite (CV), cunoașterea a minim două limbi, cea maternă și una dintre limbile oficiale ale UE.
Seminariile vor avea loc în cursul lunii octombrie 2015 și sunt gratuite.