Scriitori celebri au strâns peste 600.000 de dolari pentru ajutorarea refugiaţilor sirieni

imigranti_n_97434400Scriitorul american Patrick Ness a lansat o campanie pentru ajutorarea refugiaţilor sirieni, în cadrul căreia în 36 de ore a fost strânsă o sumă de peste 600.000 de dolari din donaţii ale unor autori faimoşi, între care se numără John Green şi David Nicholls, potrivit independent.co.uk.Patrick Ness, un cunoscut scriitor de cărţi pentru tineri, între care şi trilogia „Pe tărâmul haosului”, a demarat această campanie de strângere de fonduri joi, după ce a văzut fotografia tulburătoare a lui Aylan Kurdi, un băieţel în vârstă de trei ani, care a fost descoperit mort pe o plajă din Turcia, după ce ambarcaţiunea cu care acesta şi familia sa încercau să ajungă în Grecia s-a scufundat.

În urma declanşării acestei campanii, Patrick Ness a anunţat sâmbătă, pe contul său de pe platforma Twitter, că a fost strânsă o sumă de peste 400.000 de lire sterline (peste 600.000 de dolari), în doar 36 de ore.

Patrick Ness, care a donat o sumă de 10.000 de lire sterline, a anunţat că scriitori celebri la nivel mondial, precum David Nicholls, autorul cărţii „O zi/ One Day”, şi John Green, care a scris bestsellerul „Sub aceeaşi stea/ The Fault in Our Stars”, s-au numărat de asemenea printre donatori. Banii sunt strânşi prin intermediul organizaţiei Save the Children.

Printre ceilalţi donatori din cadrul acestei campanii se numără scriitoarele JoJo Moyes şi Francesca Simon, dar şi un grup de autori de literatură pentru tineri din SUA.