ANIS: Investițiile companiilor în achiziții de software sunt estimate să crească cu 10% până în 2018

investitori_cut2-22-1Creșterea consumului pe piața internă de software și servicii IT se poate face cu ajutorul sectorului privat, investițiile companiilor în achizițiile de software fiind estimate să crească cu 10% până în 2018, se arată într-un studiu al Asociației Patronale a Industriei de Software și Servicii IT (ANIS).

Valoarea veniturilor din software și servicii IT generate de piața internă este de aproximativ 931 de milioane de euro, reprezentând 35% din cifra de afaceri a sectorului, conform studiului remis marți AGERPRES. Segmentele care generează cel mai mare consum sunt administrația publică (30%), industria (17%) și sectorul bancar (14%).

Cele mai mari oportunități de creștere pentru 2015 sunt pe sectoarele de servicii și produse larg consum (creștere estimată de 9,8%) și, respectiv, industrie (8,1%). Pe termen mediu, până în 2018, cele trei sectoare vor reprezenta în continuare cei mai mari cumpărători de tehnologie, înregistrând fiecare o creștere estimată de 10%.

‘Sursa principală de creștere pentru piața internă de software și servicii IT o reprezintă investițiile în tehnologie dinspre sectorul privat. Este singura șansă pentru creșterea competitivității acestui segment, mai ales pentru IMM-uri, în condițiile în care ne așteptăm ca achizițiile din administrația publică să fie într-o ușoară scădere anul acesta’, afirmă Valerica Dragomir, director executiv al ANIS.

Creșterea estimată pentru 2015 a cifrei de afaceri generate de sectorul de software și servicii IT pe piața internă este de aproximativ 10%, conform estimărilor ANIS.

În 2014, veniturile totale ale companiilor producătoare de software și servicii IT din România s-au ridicat la 2,42 miliarde de euro, cu o creștere de 14% estimată pentru 2015.

Studiul ‘Software and IT Services in Romania’ este un proiect ANIS realizat de Pierre Audoin Consultants (PAC), în perioada februarie-iunie 2015, și se află la a doua ediție.