Brașov: Artiștii Filarmonicii și Operei Brașov susțin marți și miercuri concerte în Piața Sfatului

Artiștii Filarmonicii și Operei Brașov susțin marți și miercuri concerte în Piața Sfatului, intrarea fiind liberă. Potrivit unui comunicat de presă transmis AGERPRES, Filarmonica susține concertul marți, începând cu ora 18.00, iar Opera miercuri începând cu ora 19.00. Dirijorul spectacolului susținut de Filarmonică este Ovidiu Dan Chirilă, iar programul cuprinde lucrări românești de mare popularitate.

Ca un preambul al deschiderii oficiale a stagiunii 2015-2016, Opera Brașov oferă spectacolul „Opera Rediviva!”, care face parte din cadrul manifestărilor dedicate Sfintei Fecioare Maria, ocrotitoarea Brașovului. Dirijorul Traian Ichim și soliștii, corul și Orchestra Operei vor interpreta pagini celebre din opere și operete din creația compozitorilor Giuseppe Verdi, Giaccomo Puccini, Jules Massenet, Georges Bizet, Johann Strauss, Emmerich Kalmann, Karl Zeller, Paul Abraham.

Vor interpreta soliștii: Nicoleta Chirilă, Simona Manole-Mărcan, Valentina Mărgăraș, Ioana Mărgărit, Maria Petcu-Catrina, Lăcrămioara Schuller, Gabriela Hazarian, Asineta Răducan, Liviu Iftene, Mihai Irimia, Alexandru Aghenie, Lorand Cristian, Valentin Marele, Marian Rește.