Numărul cererilor de brevete de invenție, înjumătățit în cei 25 de ani de la Revoluție; cultura de business la români, deficitară (studiu)

 

Numărul cererilor de brevete de invenție înregistrat de Oficiul de Stat pentru Mărci și Invenții (OSIM) în cei 25 de ani de după Revoluție a fost de numai 39.558, comparativ cu ultimii 25 de ani de comunism (1965 – 1989), când s-au consemnat 94.481 de cereri de brevete de invenție.

Potrivit analizei realizată de KeysFin, în perioada 1965 — 1989, la Oficiul de Stat pentru Mărci și Invenții (OSIM), s-au înregistrat 94.481 de cereri de brevete de invenție și 59.443 de brevete acordate.

‘Privind în oglindă, în cei 25 de ani de după Revoluție, numărul cererilor a fost de numai 39.558, iar OSIM a acordat doar 26.425 de brevete de invenție. În mod paradoxal, comuniștii pare că se pricepeau mai bine la un capitol esențial de business — inovarea — față de moștenitorii ‘Epocii de Aur’, capitaliștii de după Revoluție (…) Interesant este că, deși avem senzația că trăim într-o epocă a inovației și cercetării, suntem cu mult în urma tovarășilor de pe vremea lui Ceaușescu. Și mai tulburător este faptul că, în 2014, am ajuns să avem mai puține brevete de invenție acordate decât în 1920′, arată un studiu realizat de KeysFin, pe baza datelor oficiale din ultimii 50 de ani în ceea ce privește inventica și protecția proprietății intelectuale.

Potrivit analiștilor de la KeysFin, ‘pe măsură ce ne-am adâncit în libertatea economică, românii au inovat tot mai puțin, importul de tehnologie și mărci din Occident luând locul cercetării tradiționale’.

‘La capitolul inovație, am ajuns să punctăm comercial mai prost decât acum 95 de ani, la doi ani distanță de Marea Unire. Mai mult chiar, datele OSIM arată că blamații comuniști au știut să exploateze mai bine creierele românilor în interes de business de cât au făcut-o capitaliștii, în ultimii 25 de ani’, afirmă experții KeysFin.

Aceștia susțin că așa am ajuns să importăm mai mult decât producem, ‘să depindem de ce ne oferă străinii și să exploatăm prea puțin proverbiala inteligență românească, brevetele de invenție și mărcile fiind considerate un indicator relevant al inteligenței economice’.

Dacă în 1990 erau înregistrate 3.081 de cereri de brevete de invenție și erau aprobate 1.428, un deceniu mai târziu, numărul acestora scădea la o treime, iar în 2014 abia dacă depășeau 1.000 de cereri și puțin peste 300 de brevete acordate.

Potrivit Laurei Leonte, avocat specializat în dreptul proprietății intelectuale și consilier în proprietate industrială, partener la societatea de avocați Postu Leonte & Asociații SCA, una dintre cauze o reprezintă și migrarea activității creative în afara României.

‘Rezultatele inovative ale românilor sunt transferate companiilor străine, care, în mod evident, aleg să își protejeze invențiile în teritorii străine, în care urmează să le exploateze efectiv. De altfel, majoritatea companiilor internaționale cu activitate pe piața comunitară aleg să își protejeze invențiile pe calea cererilor de brevet european, cereri examinate de Oficiul European pentru Brevete și nu de OSIM’, afirmă expertul de la Postu Leonte & Asociații SCA.

Astfel, s-a ajuns ca în 2014, din totalul de 2.981 de brevete aplicabile în România, 2.661 erau înregistrate la nivelul UE și numai 320 la noi în țară, prin OSIM. În 2002, raportul era invers — 755 înregistrate la OSIM și numai 497 la Oficiul European.

‘Nici cu înregistrarea mărcilor nu stăm mai bine. De la an la an, numărul business-urilor cu licență protejată a scăzut puternic. Dacă în anul de grație 2006, erau înregistrate 22.570 de mărci la OSIM, în 2014, numărul lor a scăzut la 10.763’, potrivit studiului.

Analiștii KeysFin susțin că statistica denotă faptul că acești 25 de ani de capitalism ‘au reușit să îngroape un sector, cel al cercetării’, care în trecut producea soluții pentru economia românească.

‘Ne bazăm, în prezent, mai mult pe realizările personale decât pe cele ale unor structuri organizate, cum erau pe vremuri institutele de cercetare’, afirmă experții.

Aceștia subliniază un alt aspect important, relevat de datele statistice.

‘Cultura de business la români este în continuare deficitară. N-am înțeles încă faptul că, pentru o afacere de succes, este nevoie să oferi tot timpul ceva nou, ceva tentant pentru clienți și să știi să îți protejezi inovația. Așa se explică și faptul că în România există cele mai multe firme în insolvență și faliment din regiune și că business-ul cu pedigree românesc întârzie să își asume un rol relevant în exporturi. Oferim în continuare mai multă materie primă și prea puține produse finite, capabile să asigure o dezvoltare pe diagonală a economiei’, au mai spus analiștii Keysfin.

Institutele de cercetare-dezvoltare, laboratoarele private, instituțiile de învățământ superior, stațiunile didactice, toate suferă în prezent pentru că nu dispun de dotări la standarde competitive și de fonduri cu care să susțină efortul creativ.

În perioada 2014 — 2020, Uniunea Europeană intenționează să aloce 80 de miliarde de euro pentru finanțare în domeniul cercetării prin programul HORIZON2020 operat direct din Bruxelles, în cadrul căruia sunt sprijinite în special inovarea socială, stimularea noilor evoluții tehnologice și a brevetelor, inclusiv protejarea proprietății intelectuale rezultate, obiectivul principal fiind dezvoltarea unei societăți și a unei economii bazate pe cunoaștere și inovare în UE.

Potrivit experților, susținerea inovației are potențialul de a corecta din problemele existente și, totodată, de a crește vizibilitatea României pe plan european în domeniul inovării, ceea ce ar atrage finanțatori dispuși să investească în cadrul companiilor românești.

KeysFin oferă servicii de business information și credit management dedicate mediului de afaceri, de la rapoarte de credit, monitorizare, analiza competiției, la studii și analize de sector necesare companiilor care doresc să dezvolte un business sănătos pe piața românească.