Aproximativ 5.000 de imigranți, printre care refugiați ce fug din calea conflictelor din Orientul Mijlociu, au ajuns în ultimele 24 de ore la frontiera dintre Serbia și Ungaria, cifră-record, a anunțat, joi, televiziunea de stat sârbă (RTS), informează AFP.
Fluxul de imigranți în drum spre Uniunea Europeană (UE) nu încetează. Circa 50 de autobuze ce transportau aproximativ 2.500 de imigranți, precum și trei trenuri ce transportau alți în jur de 3.000 de imigranți, au plecat în noaptea de miercuri spre joi din Gevgelija, lângă frontiera cu Grecia, spre frontiera cu Serbia, în nordul Macedoniei, potrivit unor jurnaliști de la agenția de presă franceză.
În jur de 3.300 de imigranți, care nu s-au oprit decât pentru scurt timp la Kanjiza înainte de a-și continua drumul, au trecut deja frontiera cu Ungaria, a precizat RTS.
Frigul și ploaia care s-au abătut asupra regiunii se adaugă problemelor cu care se confruntă imigranții.
Aceștia se grăbesc să traverseze Ungaria, înainte de intrarea în vigoare, săptămâna viitoare, a unei noi legi anti-imigrație care întărește inclusiv posibilitățile de desfășurare a armatei la frontiere și face imigrația ilegală pasibilă de pedepse ce ajung până la trei ani de închisoare.
Mai mult de 160.000 de imigranți au trecut ilegal frontiera ungară de la începutul anului, potrivit Budapestei.
În următoarele zece zile, alte 42.000 de persoane ar putea ajunge în Ungaria din Grecia, Macedonia și Serbia, potrivit Crucii Roșii.
Pentru a face față acestui aflux, Ungaria a construit, între altele, un gard provizoriu din sârmă ghimpată, lung de 175 de kilometri, la frontiera cu Serbia, dublat de un zid înalt de 4 metri, care ar urma să fie finalizat înainte de sfârșitul lui octombrie.