Citomegalovirusul (CMV) face parte din familia herpes alaturi de virusurile herpes simplex tip 1 si 2, virusul Epstein Barr si virusul varicelo-zosterian. Acesta este un virus tip ADN care infecteaza in pricipal celulele sistemului imun (macrofage, neutrofile, monocite) dar si celulele epiteliale si endoteliale.
Primoinfectia cu citomegalovirus are loc cel mai frecvent in copilarie. Seroprevalenta citomegalovirusului este ridicata, in functie de tara, aceasta variind intre 40 – 100 %. Seroprevalenta este mai mare in tarile cu nivel social si economic mai redus. In aceste tari este dobandita mai frecvent la varsta copilariei. In tarile cu nivel social si economic mai ridicat seroprevalenta este mai mica si infectia este dobandita mai tardiv in cursul vietii.
Virusul persista in organism in stare latenta pe o perioada lunga de timp si este eliminat si in prezenta anticorpilor specifici. Rar, are loc o reactivare a bolii atunci cand apare supresia sistemului imun secundar medicamentelor sau bolii.
Variatii: manifestarile infectiei cu CMV depind de varsta si imunocompetenta persoanei afectate, acestea fiind de obicei minime in cazul adultilor si copiilor sanatosi.
Factori de risc: contact strans cu copiii (gradinite, crese, etc), persoane care necesita transfuzii sanguine, transplant de organe, persoane imunocompromise (HIV, boala Chron, Lupus eritematos sistemic, etc).
Cai de transmitere: transmiterea infectiei se face prin secretii infectate (saliva, urina, contact sexual), secundar transfuziilor sanguine, post transplant de organe precum si prin contaminarea cu secretii cervicovaginale in timpul nasterii sau ulterior prin alaptare. In cazul infectiei congenitale, transmiterea de la mama la fat se realizeaza transplacentar atunci cand la mama apare primoinfectia in timpul sarcinii sau secundar reactivarii infectiei latente cu CMV .
Simptomele infectiei cu citomegalovirus
Infectia congenitala – la aprox 10 % din cazuri infectia este severa, manifesta la nastere cu retard de crestere intrauterina, anomalii hematologice, icter, hepatosplenomegalie, microcefalie, ventriculomegalie, corioretinita, convulsii.
Restul de 90% dintre nou-nascuti sunt proveniti din mame la care reactivarea infectiei s-a produs in timpul sarcinii. Acestia sunt asimptomatici la nastere si doar 10-15% vor dezvolta sechele permanente inclusiv surditate neurosenzoriala.
Infectia dobandita perinatal prin contact cu secretiile infectate la trecerea prin canalul de nastere sau ulterior prin alaptare este asimptomatica.
Infectia dobandita in copilarie si la varsta adolescentei.
Majoritatea copiilor cu varsta mica sunt fie asimptomatici, fie dezvolta forme usoare caracterizate de febra moderata insotita uneori de adenopatii. De fapt ei reprezinta sursa primara de infectare a mamei pe parcursul sarcinii. Uneori, infectia cu CMV este responsabila de febra prelungita insotita de hepatosplenomegalie si adenopatii.
Adolescentii prezinta un tablou clinic ce mimeaza mononucleoza infectioasa cu febra prelungita (1-2 saptamani), astenie, stare generala influentata, splenomegalie cu sau fara adenopatii, usoara citoliza hepatica.
Infectia in cazul pacientilor imunocompromisi.
Severitatea infectiei in cazul acestor pacienti depinde de gradul de imunosupresie al acestora (SIDA, post translant, deficite imune congenitale) si se poate manifesta prin pneumonie, gastroenterocolita, hepatita, obstructie pilorica, colecistita, retinita, etc.
Investigatii radioimagistice si de laborator
Determinarea anticorpilor specifici Ig G si Ig M (metoda ELISA).
Anticorpii IgM-CMV apar la cateva saptamani dupa infectie, se mentin in titru crescut in ser cateva saptamani, dupa care nivelul lor incepe sa scada treptat in decurs de 4-6 luni. Anticorpii IgG apar la o saptamana dupa anticorpii IgM si persista in ser toata viata.
Existenta anticorpilor IgM-CMV in ser nu ne permite sa facem distinctie intre infectia primara sau secundara cu CMV, deoarece reactivarea unei infectii cronice este insotita de aparitia acestor anticorpi in serul bolnavilor. Din acest motiv cea mai eficienta metoda de stabilire a unei infectii active este tehnica Real Time PCR prin care se poate detecta si doza cantitativ ADN-ul virusului citomegalic in probele pozitive.
Diagnosticul de infectie congenitala se stabileste prin izolarea virusului in culturi din sange, urina, saliva sau alte probe biologice obtinute in primele 2-3 saptamani de viata. Marea majoritate a femeilor insarcinate au serologie pozitiva pentru CMV; anticorpii strabat placenta in timpul sarcinii astfel incat testarea nou-nascutului pentru anticorpi specifici la nastere reflecta statusul imun matern si nu este suficienta pentru diagnosticul infectiei acute.
– CT craniu in infectia congenitala.
Diagnosticul pozitiv se stabileste pe baza examenului clinic si a examenelor de laborator.Tratamentul etiologic este rezervat copiilor imunodeprimati si a celor care dezvolta forme grave de boala si consta in administrarea de antivirale (ganciclovir, foscarnet, cidofovir) si imunoglobuline cu administrare intravenoasa. Medicatie – in marea majoritate a cazurilor, tratamentul este suportiv (antitermice, hidratare).Rata de mortalitate in cazul infectiei congenitale manifesta la nastere este de 10-20%.Surditatea neurosenzoriala este cel mai important handicap cauzat de CMV. Este prima cauza de surditate in copilarie. In 50% din cazuri apare sau se accentueaza in primii ani de viata.Afectarea acuitatii vizuale este de diferite grade, pana la orbire.Tulburari neuro-psihice si neuro-motorii.Desi virusul nu este extrem de contagios, este intalnit frecvent in crese si gradinite. Fiind transmis prin secretii ca saliva, urina, materii fecale simpla spalare a mainilor cu apa si sapun dupa manevrarea copiilor este suficienta pentru impiedicarea raspandirii virusului.Studiile au evidentiat eficienta respectarii masurilor de igiena pe perioada sarcinii pentru preventia infectiei cu CMV, mai ales pentru o femeie care are un copil de varsta mica.Profilaxia infectiei cu citomegalovirus are importanta majora mai ales la pacientii care primesc transplant de organe. Este important de cunoscut inaintea transplantului care este statusul imun al donatorului si al primitorului. Se recomanda chimioprofilaxie anticitomegalovirus daca donatorul de organ este seropozitiv pentru citomegalovirus iar primitorul seronegativ