Ministrul Nicolae Bănicioiu a discutat cu comisarul european Vytenis Andriukaitis despre medicamente, vaccinare și veniturile medicilor

 

Achiziția de medicamente, vaccinarea, precum și proiectul de lege privind veniturile medicilor au fost câteva dintre temele abordate joi la întâlnirea dintre comisarul european pentru sănătate și siguranță alimentară, Vytenis Andriukaitis, aflat într-o vizită în țara noastră, și ministrul român al Sănătății, Nicolae Bănicioiu.

„Întâlnirea a decurs foarte bine. S-au abordat teme de interes pentru România în special partea de achiziții de medicamente, vaccinarea, proiectul de lege pe care o avem în Parlament în dezbatere pentru medici și multe alte teme, întrebări puse și de noi. Dincolo de aprecierile pentru eforturile și măsurile care au fost luate până acum, comisarul și-a exprimat sprijinul și suportul domniei sale pentru tot ceea ce avem de gând a face și de acum încolo în sensul îmbunătățirii calității serviciului medical, în sensul îmbunătățirii infrastructurii sanitare, suport pe tot ceea ce înseamnă parte legislativă. Cred că va fi un mandat de bun augur al domnului comisar”, a declarat ministrul Bănicioiu, cu prilejul lansării unei unități mobile SMURD la Spitalul de Universitar de Urgență.

Întrebat despre proiectul de buget, Bănicioiu a răspuns că va solicita pentru Sănătate „mai mult” decât ceea ce sistemul a primit până în prezent.