Persoane isi ridica ajutoarele alimentare, oferite de Uniunea Europeana, de la un depozit de alimente din Buzau, vineri, 14 septembrie 2012. CIPRIAN STERIAN / MEDIAFAX FOTO

18.000 de ieșeni cu venituri reduse vor primi, începând din luna octombrie, ajutoare alimentare de la Uniunea Europeană

Persoane isi ridica ajutoarele alimentare, oferite de Uniunea Europeana, de la un depozit de alimente din Buzau, vineri, 14 septembrie 2012. CIPRIAN STERIAN / MEDIAFAX FOTO

Începând cu luna octombrie, ieșenii cu venituri reduse vor primi o nouă tranșă de ajutoare alimentare de la Uniunea Europeană, în cadrul Programului POAD 2015. După cum a declarat Luminița Munteanu, directorul executiv al Direcției de Asistență Comunitară (DAC) din cadrul Primăriei municipiului Iași, ca noutate în acest an, de aceste ajutoare vor beneficia și persoanele al cărir venit net lunar este mai mic de 450 de lei. ”Este vorba despre persoanele și familiile ale căror venituri sunt până în 450 de lei lunar. Sperăm ca de la începutul lunii octombrie să începem distribuirea acestor pachete cu ajutoare alimentare de la Uniunea Europeană. La fel ca și anul trecut, Direcția de Asistență Comunitară a estimat un număr de aproximativ 18.000 de berneficiari la nivelul municipiului Iași.  În principiu, distribuirea ajutoarelor aliemntare d ela UE, prin Programul POAD, se va face, la fel ca și în anii anteriori, de luni până vineri, între orele 08.00-16.00, la Depozitul VITALEF din bld.Chimiei nr.12. Livrarea alimentelor se va face într-o cutie de carton, cu următorul conţinut: făină alba de grâu (pungă de 1 kg), mălai (pungă de 1 kg), paste făinoase (pungă de 400 grame), ulei (sticlă de plastic de 1litru), zahăr (pungă de 1 kg), conservă din carne de porc, (cutie metalică de 300 grame) conservă din carne de vită în suc propriu (cutie metalică de 300 grame), conservă de pate de ficat (cutie metalică de 200 de grame). Distribuirea ajutoarelor se face către persoanele din grupul ţintă definit de Hotărârea de Guvern nr. 80/10.02.2015, pentru completarea HG 799/2014 şi care au fost nominalizate atât pe listele iniţiale, cât şi pe cele suplimentare, pentru care a fost făcută distribuţia alimentelor în perioada decembrie 2014 – februarie 2015. a) familiile şi persoanele singure cărora le este stabilit, prin dispoziţie scrisă a primarului, dreptul la un venit minim garantat acordat în baza Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare; b) familiile beneficiare de alocaţie pentru susţinerea familiei acordată în baza Legii nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei, republicată, cu modificările ulterioare; c) şomerii care beneficiază în condiţiile Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare, de indemnizaţie de şomaj în cuantum lunar stabilit conform prevederilor legale până la 400 lei, inclusiv, şi şomerii înregistraţi la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă judeţene sau a municipiului Bucureşti care nu beneficiază de indemnizaţie de şomaj în condiţiile Legii nr. 76/2002, cu modificările şi completările ulterioare; d) pensionarii sistemului public de pensii ale căror drepturi, obţinute din pensie sau, după caz, din pensii cumulate, se află sub 400 lei/lună; e) pensionarii sistemului public de pensii beneficiari de indemnizaţia socială pentru pensionari, acordată potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 6/2009 privind instituirea pensiei sociale minime garantate, aprobată prin Legea nr. 196/2009, al căror venit se află sub 400 lei/lună; f) persoanele cu handicap grav şi accentuat, neinstituţionalizate, adulţi şi copii; g) persoanele beneficiare ale prevederilor Legii nr. 49/1991 privind acordarea de indemnizaţii şi sporuri invalizilor, veteranilor şi văduvelor de război, cu modificările şi completările ulterioare, Legii nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Legii nr. 49/1999 privind pensiile I.O.V.R., cu modificările şi completările ulterioare, Legii nr. 309/2002 privind recunoaşterea şi acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950-1961, cu modificările şi completările ulterioare, Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu completările ulterioare, Ordonanţei Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare, Legii recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare, Legii nr. 109/2005 privind instituirea indemnizaţiei pentru activitatea de liber-profesionist a artiştilor interpreţi sau executanţi din România, republicată, Legii nr. 8/2006 privind instituirea indemnizaţiei pentru pensionarii sistemului public de pensii, membri ai uniunilor de creatori legal constituite şi recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică, cu modificările şi completările ulterioare, Legii nr. 578/2004 privind acordarea unui ajutor lunar pentru şotul supravieţuitor, cu modificările ulterioare, dacă nu realizează alte venituri în afară de cele provenite din drepturile băneşti acordate de aceste legi ale căror cuantum cumulat se află sub 400 lei/lună. Persoanele care fac parte din mai multe dintre categoriile prevăzute la alin. (1) beneficiază de ajutoare alimentare o singură dată în cadrul programului anual şi pentru o singură categorie de persoane defavorizate căreia îi aparţin la data distribuirii ajutoarelor. Distribuirea alimentelor se va face pe baza actului de identitate în original, precum şi a completării unei cereri şi declaraţii privind apartenenţa la grupul ţintă prevăzut de reglementările legale. (E.M.)