Un Congres al social-democraților se impune pentru a da stabilitate conducerii formațiunii politice și pentru a crea cele mai bune premise pentru alegerile locale și parlamentare din 2016, a declarat vineri, pentru AGERPRES, președintele organizației PSD Harghita, Mircea Dușa.
”Anul 2016 din punct de vedere politic va fi un an foarte complicat, având în vedere că vor fi alegeri locale și alegerile parlamentare. Din acest punct de vedere, PSD trebuie să se pregătească pentru campanie, să-și stabilească obiectivele și să-și selecteze candidații pentru primării, orașe, consilii comunale și, bineînțeles pentru Senat și Camera Deputaților. Mai mult, în vara aceasta au avut loc alegeri în organizațiile locale și au fost aleși în organismele de conducere foarte mulți tineri și oameni noi. Cred că este bine ca ei să fie reprezentați la nivelul central al partidului”, a argumentat Dușa.
Potrivit acestuia, actuala guvernare este o guvernare foarte bună, iar PSD trebuie să se pregătească foarte bine pentru 2016. „Iar un congres se impune pentru a da stabilitate conducerii partidului și pentru a crea cele mai bune premise pentru alegerile locale și parlamentare din 2016”, a mai spus liderul PSD Harghita.