Premierul Valeriu Streleţ a prezentat raportul de activitate al Guvernului pentru primele 42 de zile

strelet_33081300Prim-ministrul Valeriu Streleț a prezentat joi raportul de activitate al Guvernului, pentru primele 42 de zile de la învestire. Premierul s-a referit la obiectivele principale din programul Executivului şi acţiunile care au fost întreprinse în vederea realizării acestora, relatează MOLDPRES.

„Sîntem într-un moment de cumpănă, se tensionează situația, noi trebuie să calmăm societatea. Astfel, în virtutea anumitor circumstanțe social-politice, am considerat necesar ca după această perioadă de activitate să vin cu o listă a principalelor acțiuni ale Guvernului care au fost implementate timp de 42 de zile”, a declarat Premierul în cadrul unei conferinţe de presă ţinute cu ocazia prezentării raportului.

Printre principalele obiective, la care s-a referit Valeriu Streleţ, este restabilirea relațiilor cu principalii parteneri de dezvoltare şi pregătirea pentru vizita experţilor Fondului Monetar Internaţional, care va începe la 22 septembrie.

Un alt obiectiv este asanarea situaţiei din sectorul financiar-bancar. Printre acţiunile întreprinse este decizia în coordonare cu Banca Naţională a Moldovei de a lichida cele trei bănci și selectarea companiei care va investiga frauda din sectorul bancar. Valeriu Streleţ a spus că a solicitat raportul privind concesionarea Aeroportului, care va fi prezentat pînă la 25 septembrie.

Potrivit Premierului, Guvernul a acordat o deosebită atenție impulsionării procesului de consolidare a țării, stabilirii unui control comun la frontiera moldo-ucraineană, și au fost reevaluate condițiile pentru reconstituirea într-o nouă componență a Consiliului Național pentru Participare.

”Am avut un dialog eficient cu asiguratorii, oamenii de afaceri, dar și alții, am asigurat menținerea ritmicității achitării salariilor și plăților sociale, am demarat noua strategie anticorupție”, a enumerat Premierul.

„În această perioadă am stabilit un dialog constructiv cu mediul de afaceri care s-a soldat cu lichidarea restanțelor privind subvențiile în agricultură, eliminarea pericolului ca Republica Moldova să fie exclusă din Cartea Verde. Pînă pe 25 septembrie vom avea și un răspuns al comisiei privind condițiile în care a fost concesionat Aeroportul”, a mai menţionat Prim-ministrul.

„Obiectivul nostru strategic este şi rămîne integrarea europeană. Am actualizat Planul de Acţiuni privind implementarea Acordului de Asociere cu UE, dar şi planul de activitate al Guvernului pentru august 2015 – decembrie 2016”, a subliniat Primul-ministrul.

Premierul a asigurat cetățenii că Guvernul pe care-l conduce își va continua activitatea atîta timp cît va avea susținerea politică a Parlamentului. Streleț a reiterat scuzele sale publice pentru cetățenii care “au fost nevoiți să iasă la proteste”.

Parlamentul a acordat, pe 30 iulie, vot de încredere Guvernului condus de Valeriu Streleţ. Cabinetul a fost învestit cu votul a 52 de deputaţi din fracţiunile Partidului Liberal Democrat, Partidului Democrat şi Partidului Liberal.