Spania: 50 de imigranți magrebieni au fost salvați din Marea Mediterană

Cincizeci de imigranți de origine magrebiană au fost salvați din Marea Mediterană, în apropiere de Almeria, în sudul Spaniei, au anunțat, vineri, autoritățile spaniole, informează AFP.

O ambarcațiune precară cu 18 oameni la bord, toți bărbați majori de origine magrebiană, a fost interceptată joi, cu puțin timp înainte de miezul nopții, de Garda Civilă spaniolă, a declarat un purtător de cuvânt al acesteia.

Serviciul de salvare pe mare a interceptat, la rândul său, două ambarcațiuni ce transportau 14 imigranți maghrebieni și, respectiv, 18 imigranți, în noaptea de joi spre vineri.

Toți acești oameni au debarcat în portul andaluz Almeria și au fost preluați de Crucea Roșie, apoi de poliție.

Potrivit Organizației Internaționale pentru Migrație (OIM), circa 2.166 de imigranți au ajuns în Spania pe mare de la începutul anului până în prezent.