Băsescu, întrebat dacă ar candida la şefia PMP: Cred că mi-ar sta mai bine aşa, un preşedinte onorific

bani-traian-basescuFostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, vineri, întrebat dacă ar candida la viitorul congres al PMP pentru şefia acestui partid, că el crede că i-ar „sta mai bine” într-o calitate de preşedinte onorific.Prezent, vineri seară, la o emisiune a postului B1 Tv, Traian Băsescu a spus că nu va participa la alegeri pentru vreo funcţie publică, dar va face politică în continuare.”Nu voi participa la alegeri, nu mai am la ce să particip”, a arătat fostul preşedinte.El a fost întrebat, în schimb, dacă se întoarce la PMP să facă politică. „Bineînţeles, am spus că voi face politică”, a menţionat el.Solicitat să precizeze dacă va candida la congres la funcţia de preşedinte al PMP, Băsescu a răspuns: „Deocamdată nu s-a stabilit dacă se face un congres, dar cred că mi-ar sta mai bine aşa, un preşedinte facultativ, onorific (…), că nici nu mă desconsider într-atât încât să spun că pot fi simplu membru … probabil ceva onorific pe acolo”.