Prim-ministrul Valeriu Streleţ a discutat cu Ambasadorul Philip Batson despre programul multianual „Good Governance”

img15006058Prim-ministrul Valeriu Streleţ a avut astăzi o întrevedere cu Ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord în Republica Moldova, Philip Batson. Cei doi oficiali au discutat despre reforme şi relaţiile moldo-britanice în contextul implementării Acordului de Asociere dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană, transmite MOLDPRES cu referire la Biroul comunicare şi relaţii cu presa al Executivului.

Ambasadorul Philip Batson a opinat că semnarea acestui acord, în 2014, a fost un moment-cheie în relația Republicii Moldova cu UE și şi-a exprimat speranţa că reformele pe care Guvernul doreşte să le pună în aplicare vor permite ca beneficiile Acordului să fie resimțite de către cetățenii Moldovei. În special, diplomatul britanic a subliniat că transformările din domeniul justiției și administraţiei publice vor aduce schimbări reale, iar Marea Britanie va continua să ofere consultanță și sprijin Republicii Moldova pentru le a realiza, inclusiv prin intermediul programului multianual „Good Governance”. Programul va furniza expertiză, training şi asistenţă Guvernelor din cinci state din Parteneriatul Estic şi Balcani: Ucraina, Georgia, Moldova, Serbia, Bosnia şi Herţegovina. Pentru perioada 2015-2016 Fondul „Good Governance” va aloca 20 milioane de lire sterline cu scopul de a sprijini statele menţionate să implementeze reforme politice şi economice. „Expertiza britanică poate juca un rol important în implementarea reformelor necesare pentru stabilitate în regiune şi Marea Britanie este dispusă să se alăture eforturilor partenerilor internaţionali în acest sens”, a declarat Philip Batson.

Prim-ministrul Valeriu Streleţ a menţionat importanţa susţinerii acordate de către Marea Britanie în procesul transformărilor democratice, economice şi sociale în Republica Moldova. De asemenea, Şeful Executivului a reiterat interesul Republicii Moldova pentru consolidarea relaţiilor comercial-economice cu Regatul Unit şi a pledat pentru o implicare mai activă a investitorilor britanici în economia ţării noastre.

În Republica Moldova funcţionează 212 întreprinderi cu capital britanic, iar investiţiile în capitalul social însumează aproximativ 465 milioane de lei.