Horia Tecău, pe locul 3 în clasamentul ATP la dublu

horia tecau 03Tenismanul Horia Tecău, care a ajuns până în sferturile de finală la US Open, alături de olandezul Jean-Julien Rojer, a urcat pe locul trei în ierarhia ATP de dublu, cu 6.990 de puncte, aceasta fiind cea mai bună clasare din cariera românului, informează site-ul atpworldtour.com, citat de mediafax.ro.
Înaintea lui Tecău se află fraţii Bob şi Mike Bryan, care au câte 9.490 de puncte. Pe locul 4 este Rojer, cu acelaşi număr de puncte ca partenerul său. Florin Mergea, sfert finalist la US Open alături de indianul Rohan Bopanna, a coborât două poziţii şi se află pe locul 14 în clasamentul de dublu, cu 4.700 de puncte. Perechea Horia Tecău/Jean Julien Rojer se află pe locul doi în ierarhia pentru Turneul Campionilor, în timp ce cuplul Florin Mergea/Rohan Bopanna ocupă poziţia a opta, ultima care aduce calificarea pentru turneul de la Londra. La simplu, cel mai bine clasat român este Marius Copil, care a urcat pe locul 185 pe 182, cu 264 de puncte. Victor Hănescu a coborât 11 locuri, până pe 224, cu 211 puncte, iar Adrian Ungur a coborât şase locuri, până pe 255, cu 186 de puncte.