33 de proiecte care promovează Iașiul la titlul de Capitală Culturală Europeană, în cadrul concursului inițiat de UNPR

concursul unpr la finalUn număr de 33 de proiecte care promovează candidatura Iașiului la titlul de Capitală Culturală Europeană în anul 2021 au fost depuse până acum în cadrul concursului inițiat în urmă cu două luni de filiala locală a UNPR. ”Sunt câteva idei extrem de interesante, care au propuse de către ieșeni. Prin intermediul acestui concurs, noi am încercat, după puterile noastre, să-i sensibilizăm pe ieșeni să vină cu propuneri care să contribuie, în final, la depunerea candidaturii de către orașul nostru la titlul de Capitală Culturală Europeană. Iașul este nu numai capitala Moldovei, ci este și capitala culturală a României, și poate deveni, pentru că are numeroase argumente în acest sens, și Capitala Culturală a Europei”, a declarat deputatul Gheorghe Emacu, președintele Organizației Județene Iași a UNPR, marți, 15 septembrie, într-o conferință de presă, desfășurată la Muzeul ”Mihail Kogălniceanu”, prilejuită de încheierea termenului limită de depunere a proiectelor în cadrul concursului ”Trimite-ne MAREA ta IDEE pentru Iași!” ”Sunt extrem de încântată că oameni neutri, fără apartenență politică, au trimis propuneri pentru acest concurs. Acest lucru demonstrează că ieșenilor le pasă de orașul lor și că ei sprijină din toată inima candidatura Iașului la titlul de Capitală Culturală Europeană”, a afirmat, la rândul său, deputatul Camelia Bogdănici, prim vicepreședintele UNPR Iași. Președintele Organizației Municipale Iași a UNPR, Vasile Pușcașu, a menționat că numărul mare de proiecte depuse de către ieșeni în cadrul acestui proiect demonstrează impactul pe care o astfel de inițiativă l-a avut în rândul locuitorilor orașului. Juriul care urmează să desemneze proiectul (sau proiectele) câștigătoare ale concursului este format din Florin Cântic, directorul artistic al Fundației ”Iași – Capitală Culturală Europeană” 2012 (președinte), Lăcrămioara Stratulat, managerul Complexului Muzeal ”Moldova” Iași, Felix Aftenie, președintele Uniunii Artiștilor Plastici (UAP) – filiala Iași, Mircea Eugen, absolvent al Facultății de Arte Plastice din Iași, Marga Andriescu, jurnalist la TVR Iași, Nicolae Popescu, colecționar de artă, și Iuliana Stratulat, student la UMF Iași – membri. Potrivit președintelui juriului, Florin Cântic, câștigătorul concursului de idei va fi anunțat luni, 21 septembrie, în cadrul unei ceremonii care va avea loc începând cu ora 10.30, la Biblioteca Centrală Universitară (BCU). ”Inițiativa pe care a avut-o filiala locală a UNPR este un semn pozitiv în ceea ce privește întocmirea dosarului de candidatură al Iașului la titlul de Capitală Culturală Europeană, care în acest moment se află pe ultima sută de metri. Personal, consider că toți cei 33 de aplicanți ai acestui proiect sunt câștigători ai concursului. Asta, pentru că toți cei care au trimis propuneri în cadrul acestei competiții au avut curajul să se implice într-un proiect cultural de o asemenea însemnătate”, a declarat Florin Cântic, care a precizat că proiectul care va fi ales, în final, de către membrii juriului, drept câștigător al concursului va fi cel care va avea cel mai mare impact asupra desemnării Iașului la titlul de Capitală Culturală Europeană în anul 2021. Concursul s-a desfășurat în perioada 17 iulie – 15 septembrie 2015, premiul care urmează să-i revină câștigătorului fiind în valoare de 2.500 de euro.  Desemnarea oraşului Capitală Culturală Europeană are loc în două etape, una de preselecţie care e alcătuită din experţi locali, desemnaţi de autorităţi, dar şi din reprezentanţi ai Uniunii Europene, pentru ca mai apoi, decizia finală să fie luată de Parlamentul European care acceptă candidatura, respectiv Consiliul de Miniştri al Uniunii Europene care desemnează oraşul ca fiind Capitală Culturală Europeană în anul atribuit ţării sale. Titlul de ”Capitală Culturală Europeană” este acordat de o comisie de experţi europeni, în urma evaluării dosarelor orașelor candidate. Uniunea Europeană (UE) a anunţat că în anul 2021, un oraș din România și unul din Grecia vor găzdui titlul de ”Capitală Culturală Europeană”. Candidaturile pot fi depuse până pe data de 10 octombrie 2015, după care va avea loc o preselecţie, iar la mijlocul anului 2016, va fi anunţat oraşul câştigător. Lista finală cu oraşele ale căror candidatură a fost acceptată va fi disponibilă la finalul anului 2016, urmând ca până la sfârșitul anului 2017, forurile europene să decidă numele  oraşului din România, care va fi ”Capitala Culturală Europeană” în anul 2021. Până acum, în cursa pentru desemnarea titlului de ”Capitală Culturală a Europei” și-au depus candidatura mai multe orașe din România, printre care Iași, Timișoara, Cluj, București și Craiova. În 2015, capitale culturale europene au fost desemnate oraşele Mons (Belgia) și Plzen (Cehia), urmând ca în 2016, titlul să revină localităților San Sebastian (Spania) și Wroclaw (Polonia). (E.M.)