C. V. Tudor va fi înmormântat joi, la ora 12,00, la Cimitirul Ghencea Civil

Corneliu Vadim TudorSlujba de înmormântare a lui Corneliu Vadim Tudor va avea loc joi, la ora 12,00, la Cimitirul Ghencea Civil, a anunțat miercuri Biroul de presă al PRM.”Conform ultimelor date pe care le avem din partea familiei, programul anunțat anterior s-a modificat, astfel că se va pleca de la Biserica Sfântul Gheorghe Nou la ora 10,00, urmând ca slujba de înmormântare să aibă loc la Cimitirul Ghencea Civil la ora 12,00″, se arată în comunicat. Peste o sută de oameni așteaptă, miercuri la prânz, la intrarea în Biserica Sf. Gheorghe Nou din Capitală pentru a-i aduce un ultim omagiu lui Corneliu Vadim Tudor.În cursul dimineții, la biserică a ajuns și fostul președinte al Federației Române de Fotbal, Dumitru Dragomir.Mai multe oficialități au trimis coroane cu flori, una dintre acestea fiind din partea președintelui Curții de Conturi, Nicolae Văcăroiu.Sicriul cu trupul neînsuflețit al lui Corneliu Vadim Tudor a fost depus marți la Biserica Sf. Gheorghe Nou.Corneliu Vadim Tudor a murit, luni seară, la vârsta de 65 de ani