Breaking News

China va continua să sprijine dezvoltarea Republicii Moldova

canduPreședintele Parlamentului Andrian Candu a avut o întrevedere cu noul Ambasador al Republicii Populare Chineze în Republica Moldova, Zhang Yinghong, relatează MOLDPRES cu referire la Direcția comunicare și relații publice a Legislativului.Principalele subiecte abordate în cadrul discuțiilor au vizat impulsionarea dialogului interparlamentar moldo-chinez, dezvoltarea relațiilor bilaterale în domeniile infrastructurii feroviare, agriculturii și extinderea cooperării comercial-economice între Republica Moldova și China.Președintele Parlamentului a mulțumit Chinei pentru sprijinul acordat Republicii Moldova, apreciind înalt inițiativa de a include țara noastră în circuitul economic „Drumul Mătăsii”, care reprezintă un vast proiect de infrastructură cu un potențial investițional considerabil.Totodată, Andrian Candu a pledat pentru impulsionarea relațiilor de cooperare la nivel interparlamentar și a anunțat despre inițiativa creării unui grupului parlamentar de prietenie cu China.La rîndul său, noul Ambasador al Republicii Populare Chineze a menționat că țara sa va sprijini în continuare dezvoltarea Republicii Moldova. De asemenea, Zhang Yinghong l-a informat pe Președintele Parlamentului despre intenția Vicepreședintelui Comitetului Permanent al Adunării Naționale chineze de a efectua o vizită oficială în Republica Moldova. Diplomatul chinez a mai declarat că vinurile moldovenești devin tot mai apreciate în China, precizînd că în primele trei luni ale anului curent importul de vinuri din Republica Moldova a înregistrat o creștere continuă.Andrian Candu i-a dorit noului Ambasador al Chinei mult succes în exercitarea mandatului și o misiune reușită, menită să contribuie la intensificarea relațiilor moldo-chineze.