Breaking News

Poliția a inițiat instruiri pentru părinți cu privire la drepturile copiilor

646x528Inspectoratul General al Poliţiei (IGP) va desfăşura pînă la finele lunii septembrie curent, în cadrul instituţiilor de învăţămînt preuniversitar din ţară, activităţi de informare a părinților privind promovarea şi apărarea drepturilor copiilor, informează MOLDPRES. Acțiunile respective sînt parte a campaniei ”Cunoaşte-ţi drepturile împreună cu noi”, proiect finanţat de Uniunea Europeană, scopul căruia este promovarea şi apărarea drepturilor copiilor ce intră în contact cu sistemul de justiţie, pentru crearea unei justiţii prietenoase în Republica Moldova.Un comunicat de presă al IGP precizează că, în perioada 7–14 septembrie curent, angajații Inspectoratelor de Poliţie teritoriale au desfășurat 154 de întruniri cu colectivele părinteşti din cadrul instituţiilor de învăţămînt.În cadrul acestor întruniri, mai mult de 5000 de părinţi, reprezentanţi legali şi pedagogi au fost sensibilizaţi referitor la drepturile copilului cînd se află în contact direct cu legea, sub orice formă (victimă, martor, bănuit). De asemenea, aceștia au fost informați despre responsabilitățile pe care le au în protecţia copilului, în special, cînd sînt lipsiţi de supraveghere şi necesitatea îndeplinirii obligaţiilor de întreţinere, de educare şi de instruire a acestora.Inspectoratul General al Poliţiei a precizat că activităţi similare vor fi desfăşurate în toate instituţiile de învăţămînt din ţară, avînd drept scop reducerea infracțiunilor în rîndurile tinerilor, cît şi consolidarea relaţiilor dintre societate şi poliţişti.