SUA pledează pentru cooperare cu Europa pentru soluţionarea crizei refugiaţilor

2009-usa-flag-graphicsStatele Unite, care sunt supuse presiunilor pentru a depune mai multe eforturi în vederea gestionării crizei refugiaţilor, au făcut apel la Europa să coopereze pentru a ajunge la o soluţie, relatează agenţia DPA în pagina electronică.”Va fi nevoie de cooperare cu toate statele europene şi Statele Unite şi comunitatea internaţională pentru a ne asigura că toată lumea este în siguranţă, că toţi sunt trataţi cu omenie şi de asemenea trebuie să ne confruntăm cu sursa problemei, respectiv criza în desfăşurare în Siria”, a declarat preşedintele american, Barack Obama, în urma discuţiilor avute cu regele Felipe al VI-lea al Spaniei.Obama a subliniat de asemenea că Statele Unite vor accepta mai mulţi imigranţi sirieni, după ce săptămâna trecută a anunţat că cel puţin 10.000 de sirieni vor fi primiţi pe teritoriul american începând de luna viitoare.Secretarul de Stat american, John Kerry, va călători la Londra la sfârşitul săptămânii, pentru a discuta despre criza refugiaţilor şi conflictul din Siria cu ministrul britanic de Externe, Philip Hammond.