Noul ambasador al Statelor Unite ale Americii la București, Hans G. Klemm, a salutat miercuri, în cadrul ceremoniei de depunere a jurământului organizată la sediul Departamentului de Stat al SUA, eforturile României de a combate fenomenul corupției, menționând „campania hotărâtă” dusă în acest sens și arătând că Bucureștiul reprezintă un exemplu în acest domeniu, informează un comunicat de presă al Ambasadei României în SUA. În alocuțiunea avută cu ocazia ceremoniei, secretarul de stat John Kerry a prezentat România drept un aliat de încredere al SUA, subliniind relația excelentă dintre cele două state și cooperarea în promovarea stabilității în plan regional și global. John Kerry a evidențiat în special colaborarea din cadrul operațiunilor din Irak și Afganistan. De asemenea, secretarul de stat a vorbit despre aprofundarea relațiilor economice și comerciale dintre SUA și România, arătând că țara noastră are unul dintre cele mai ridicate ritmuri de creștere economică din Europa”, se arată în comunicatul citat. Potrivit sursei citate, oficialul american a salutat „angajamentul ferm” al României pentru respectarea statului de drept și eforturile de a combate fenomenul corupției, menționând „campania hotărâtă” dusă în acest sens de autoritățile de la București. El a arătat că țara noastră reprezintă un exemplu, în acest sens, pentru țările vecine. „La rândul său, noul ambasador american Hans G. Klemm a subliniat relațiile bilaterale excelente dintre România și Statele Unite, evidențiind statutul țării noastre de aliat de încredere al SUA și partener NATO. Hans G. Klemm a precizat că, în calitate de ambasador, se va concentra asupra dezvoltării relațiilor economice româno-americane. Totodată, s-a referit la combaterea corupției din România, precizând că oferirea de asistență în acest domeniu va fi una dintre prioritățile mandatului său”, adaugă comunicatul.