Săptămâna Europeană a Sportului: Peste 26.000 de participanți, în România, la cele 130 de acțiuni organizate

imageResize (1)Săptămâna Europeană a Sportului în România (7-13 septembrie) poate fi văzută, începând de joi, într-o serie de instantanee foto, prezentate în cadrul Expoziției găzduite de Spațiul Public European, din București, str. Vasile Lascăr nr. 31, publicul având acces liber, au anunțat principalii organizatori ai evenimentelor, reprezentanții Federației Române Sportul pentru Toți (FRST), cu prilejul vernisajului.Cele peste 100 de fotografii prezente pe simezele expoziției ilustrează acțiunile desfășurate în întreaga țară, peste 130 din 20 de județe și municipiul București. Între imagini figurează și afișele oficiale ale celor doi ambasadori ai României pentru SES, Gabriela Szabo și George Boroi, aceleași colaje, care cuprind și motto-urile celor doi, fiind prezente și pe un ecran în Satul EWoS de la Bruxelles.Un bilanț al acestei prime ediții a Săptămânii Europene a Sportului a făcut, pentru AGERPRES, Aurelia Suciu, secretar general al FRST, manager project, care a subliniat faptul că, pentru o acțiune de asemenea amploare, dar și inedită, multe dintre județele care au organizat acțiuni au făcut-o cu succes, în pofida dificultăților legate de declanșarea târzie a startului evenimentului, dar și de vremea neprielnică exact în zilele consacrate SES.”Am avut peste 26.000 de participanți, care s-au implicat în concursuri și demonstrații de mountain-bike, tenis de masă, fotbal, badminton, ștafetă, tir cu arcul, baschet, cros, arte marțiale, dans, handbal, zumba, patinaj, înot, drumeție, fitness și aerobic, șah, rugby, orientare sportivă, streetball, volei, judo, scrimă, box, oină, dar și gimnastică într-o fabrică din Rm. Vâlcea și la două sedii de mari firme din București”, a spus Aurelia Suciu.În privința remarcărilor, secretarul general al FRST a ținut să precizeze: „Au fost județe foarte bune, cele care de obicei au activități deosebite, sistematice: Suceava, Vaslui, Harghita, Argeș, Dolj, Vâlcea. Aceasta în ce privește asociațiile noastre județene. Dar aș vrea să subliniez colaborarea excelentă cu direcțiile județene de sport din Gorj, Sibiu, Bihor, Hunedoara, Satu Mare, Brăila, Galați”.Aurelia Suciu a insistat, de asemenea, asupra faptului că această primă ediție reprezintă o experiență extraordinară, care, în anii viitori, va putea constitui fundamentul unei creșteri a eficienței ideii lansate de Comisia Europeană, prin comisariatul pentru sport și prin programul Erasmus+: atragerea până în 2020 a 100 milioane de cetățeni europeni, indiferent de vârstă, la practicarea sistematică a mișcării, dar și la descoperirea unor copii și tineri cu calități motrice deosebite pentru sportul de performanță.”Noi, inițial, încă din ianuarie, am propus, alături și de alte țări, ca perioada de desfășurare a ‘Săptămânii’ să fie în luna mai, când este și ziua Europei, dar s-a preferat a doua săptămână a lunii septembrie, pentru că majoritatea țărilor au început deja școlile, spre deosebire de noi și bulgari, de pildă, ceea ce ne creează anumite probleme de participare. Oricum, anul viitor sunt sigură că vom fi mai buni, pentru că acum suntem avizați, știm exact ce trebuie făcut. Și avem și timp de pregătire suficient. Startul, cred eu, a fost bun”, a conchis secretarul general al FRST.