Președintele interimar al PSD Liviu Dragnea a declarat joi că Gabriel Oprea poate face față funcției de prim ministru însă PSD nu ar putea rămâne într-un Guvern în care nu are premierul.
„Domnul Oprea cred poate să facă față funcției de prim ministru, are suficientă experiență (…) dar, din punct de vedere politic, PSD nu poate să rămână într-un guvern în care premierul nu este stabilit de către PSD. Nu se poate, politic, nu se poate (…). Este partidul cel mai mare din această coaliție, trebuie să aibă conducerea guvernării ” a spus Dragnea la B1TV, adăugând însă că nu este convins că Victor Ponta va demisiona pentru a se ajunge într-o asemenea situație.
Întrebat are vreo înțelegere cu PNL, în cazul în care Victor Ponta își va da demisia, Dragnea a replicat: „Nu. Nu puteam să generăm o discuție cu PNL pe acest subiect. Categoric nu, nu avem nicio înțelegere, nicio discuție făcută cu PNL. Dacă — habar nu am, nu știu, va fi decizia lui, sper să rămână… puternic, dacă ajungem în situația ( de a demisiona-n.r), o să discutăm în coaliție, nu avem de ce să discutăm cu PNL”.
Dragnea a adăugat că nu are o garanție că președintele Klaus Iohannis va numi un premier din partea PSD dacă Ponta ar demisiona, întrucât nu l-a auzit pe șeful statului afirmând acest lucru.
„Nu a spus-o, nu a rostit așa ceva. (…) Acestea sunt lucruri care trebuie spuse de către președinte. (…) Președintele are dreptul constituțional să desemneze un candidat pentru funcția de premier. (…) Eu știu eu știu că dl. președinte Iohannis a vorbit până acum de dorința de a avea guvernul său, guvernul PNL”, a mai afirmat liderul PSD.