Frederik van den Broek, un olandez cu tumoră cerebrală, a dorit să fie cobai pentru crearea unei aplicații care să ajute pacienții să își controleze cât mai bine această teribilă boală. Ajutorul său, spun neurologii, a fost inestimabil în realizarea a ceea ce este considerat în prezent cea mai avansată aplicație pentru persoanele care suferă de acest tip de cancer, transmite vineri AFP.
Frederik van den Broek a murit în 31 august, la vârsta de 41 de ani, la locuința sa din Amsterdam.
Aplicația „MindApp”, care va fi disponibilă pe Android și iOS, le permite utilizatorilor să stabilească și să actualizeze consultațiile medicale, îndeosebi ședințele de radioterapie și chimioterapie, să își amintească identitatea doctorilor și să identifice numeroasele pastile necesare pacienților ce suferă de tumori cerebrale. Datele, care pot fi văzute de medic, permit pacienților să comunice cu doctorul fără să fie nevoie să meargă la spital.
Ideea creării unei astfel de aplicații „a luat naștere dintr-o imensă frustrare”, a declarat van den Broek într-un e-mail adresat AFP cu câteva zile înaintea morții. „La spital mi s-a dat o foaie cu datele consultațiilor medicale, medicamentele și diagnosticul, pentru cât timp mai aveam de trăit. Am pierdut foaia în mai puțin de o oră”, a spus el. „Așa se întâmplă când ai pierdut o mare parte din creier și memoria pe termen scurt s-a dezintegrat în mii de bucăți”, a adăugat van den Broek. El s-a implicat intens pe tot parcursul dezvoltării aplicației, oferindu-se să fie „cobai”, de la decizii în privința culorilor interfeței la serviciile ce urmau să fie asigurate.
„Persoanele afectate de o tumoră cerebrală suferă de pierdere a capacităților cognitive, cum ar fi pierderi de memorie sau schimbări de comportament”, declară Jaap Reijneveld, neurolog de la Universitatea din Amsterdam, care a participat la dezvoltarea aplicației. Aceasta „va fi de mare ajutor pentru cei care suferă de glioblastom, tip de cancer cerebral adesea agresiv”, adaugă neurologul.
Există numeroase aplicații care permit pacienților să își gestioneze boala de acasă, lucru care face să scadă presiunea pe spitale. Ușor de instalat, „MindApp” are patru secțiuni, accesibile cu vârful degetelor. Un calendar de consultații medicale este actualizat automat după confirmarea de către spital, tot el amintind și când trebuie luate medicamentele. Aplicația cuprinde și un jurnal în care pacienții pot scrie comentarii despre starea lor de sănătate, menționând îndeosebi crizele de epilepsie. Informațiile sunt actualizate în dosarele medicale ale spitalului, putând fi vizualizate de specialist care, la rândul său, poate mări sau scădea dozele pacienților prin intermediul aplicației.
Vincent van Dijk, care a colaborat cu Frederik van den Broek la designul aplicației, speră că prima versiune va fi disponibilă peste trei luni. La dezvoltarea proiectului, lansat datorită unei finanțări participative, a colaborat și Microsoft.
„Păcat că nu voi putea utiliza aplicația, dar cel puțin am sentimentul că boala mea nu a fost în zadar. Când află că vor muri, unii vor face poate o croazieră sau o listă cu ultimele dorințe. Ultima mea dorință a fost +MindApp+”, a spus van den Broek cu câteva zile înainte să moară.