Trei sferturi dintre angajații români stau la muncă între 30 și 40 de ore pe săptămână

Trei sferturi dintre angajații români stau la muncă între 30 și 40 de ore pe săptămână, iar aproape 22 de procente depășesc 40 de ore, potrivit datelor Institutului Național de Statistică (INS).

Pe medii de rezidență, diferențieri importante se constată în cazul persoanelor care lucrează 30-40 ore pe săptămână, în sensul că frecvența acestor persoane este de 1,3 ori mai mare în urban decât în rural.

„Un program obișnuit de lucru care depășește 40 ore săptămânal se întâlnește mai frecvent în cazul bărbaților (25%), decât al femeilor (17,6%), acestea din urmă prezentând o pondere mai mare doar în cazul activităților care necesită un program de lucru de sub 40 ore pe săptămână”, se arată în document.

Potrivit INS, pentru persoanele cu nivel primar de instruire obstacolele în găsirea unor locuri de muncă decente sunt mai numeroase.

„De aceea, această categorie de persoane deține cele mai mari ponderi ale celor două extreme: număr mai redus de ore de muncă, sub 30 ore pe săptămână (11,4%) și număr prelungit de ore de muncă, peste 40 ore pe săptămână (39,2%). Mai puțin de jumătate (49,4%) dintre persoanele cu nivel primar de instruire lucrează cu program obișnuit de lucru, de 30-40 ore pe săptămână”, informează instituția.