A început asfaltarea Bulevardului Dimitrie Mangeron

asfaltari dimitrie mangeronLucrările de modernizare a bulevardului Dimitrie Mangeron, incluse în cadrul proiectului privind reabilitarea infrastructurii de transport Mal Stâng Bahlui, se desfășoară în ritm intens. Profitând de vremea favorabilă, constructorul a demarat în această săptămână turnarea suprafeţei carosabile pe bulevardul Dimitrie Mangeron, pe tronsonul cuprins între podul Tudor Vladimirescu şi Podu Roş. Lucrările au necesitat închiderea circulaţiei pe acest sector de drum, suspendare ce se va încheia la finalul acestei săptămâni. Până atunci, constructorul, respectiv asocierea de firme Victor Construct şi Eky Sam, trebuie să finalizeze ambele benzi de circulaţie la nivelul stratului de binder. Lucrările se desfăşoară în ritm accelerat, pentru a reduce cât mai mult disconfortul cauzat şoferilor prin închiderea arterei cu sens unic. Potrivit oficialilor Primăriei, în primă fază, pe tronsonul de drum dintre Podul Tudor Vladimirescu și Podu Roș au fost scoase bordurile şi a fost frezat asfaltul vechi. ”Procedura de lucru prevede aşternerea unui strat geocompozit şi apoi turnarea asfaltului. Operaţiunile au început dinspre podul Tudor Vladimirescu, pe banda dinspre Bahlui, în numai câteva ore, stratul de asfalt proaspăt ajungând la nivelul Facultăţii de Mecanică. În mod similar, până vineri, 18 septembrie, va fi turnat şi asfaltul pentru cealaltă bandă de circulaţie. În etapa următoare, vor fi montate borduri noi şi vor fi ridicate la nivel capacele de canal. Abia mai apoi va fi turnat şi stratul de uzură a carosabilului. După acţiunile din această săptămână va intra în lucru porţiune dintre Podu Roş şi Podul de Piatră, aici fiind deja scoase bordurile, iar asfaltul a fost frezat”, au declarat reprezentanții municipalității. Proiectul, cel mai nou obiectiv de investiţii demarat de municipalitate, finanțat cu fonduri europene, vizează reabilitarea străzilor de pe malul stâng al râului Bahluiul, între podul Sf. Ioan şi Podul de Piatră. Cu acest prilej vor fi modernizate cinci tronsoane de carosabil, cu o lungime totală de 5,6 km, aferente bulevardului Chimiei, bulevardului Dimitrie Mangeron şi Splaiului Bahlui Mal Stâng. Alături de reabilitarea străzilor, proiectul mai cuprinde realizarea de trotuare noi, refacerea celor existente, amenajarea spaţiilor verzi şi montarea de mobilier urban nou: bănci, coşuri de gunoi, stâlpi de iluminat. De asemenea, va fi amenajată o nouă pistă de biciclişti, iar reţelele electrice şi de telecomunicaţii vor fi introduse în subteran, după realizarea unei canalizaţii speciale pe traseul trotuarelor. În totalitatea sa, proiectul beneficiază de o finanţare de 30 milioane lei, termenul de finalizare fiind programat la jumătatea lunii decembrie. (E.M.)