CINE CONTROLEAZĂ PUTEREA JUDECĂTOREASCĂ

Adi Cristi

Traian Băsescu continuă să tulbere apele și așa agitate ale scenei politice.  El le știe pe toate, el își dă cu presupusul despre toate, el vrea să fie în centrul atenției ca în timpurile în care el dădea tonul la cântec, el dădea ora exactă în toate instituțiile statului drept. Există deja o teorie prin care ”Traian Băsescu ar beneficia de impunitate”. Justiția se ține departe de fostul președinte jucător ai ultimilor zece ani din spațiul românesc. Este o zonă sensibilă atât de atent explorată de cei care nu s-au împăcat niciodată cu un Traina Băsescu care să decidă destinul lor de oameni liberi, demni, dar dintre cei mai creduli înfocați partizani pro-americani, poporul care a demonstrat valorile reale ale democrației funcționale.

Se spune că Traian Băsescu a atins acest prag pe care imunitatea sa prezidențială s-a transformat în impunitatea invocată mai sus, cu ajutorul unor personaje importante din politica americană, personaje ce se spune că nu sunt străine de influențarea directă a salvării marinarului din uraganele apărute în cele patru momente decisive ale carierei sale prezidențiale, două alegeri prezidențiale și două referendumuri organizate în vederea demiterii sale din funcția de președinte.

Suntem deja pe teritoriul speculației, a scenariului amestecului celui din umbră în actul decizional.  Nu putem să dăm crezare unor astfel de zvonuri greu de probat, așa cum nu putem ignora astfel de piste care duce în neunde.

Ne place să ne ascundem sub lespedea ”nu iese fum fără foc”, lespede care ne protejează astfel de elucurbrații în spațiul fanteziei deșănțate, cu ajutorul căreia introducem în realitate tot felul de bazaconii, tot felul de acțiuni paranormale, lipsite de logică sau pur și simplu lipsite de credibilitatea celui care vrea să demonstreze contrariul.

Traian Băsescu știe foarte bine că vocea sa trebuie să se audă continuu pentru a mai fi luat în seamă. El crede că încă mai poate beneficia de forța hipnotică a numelui său, că încă mai poate salva aparențele, iar o brutală deconectare de la fluxul reverberant al pozițiilor sale anunțate și întreținute de hăhăitul stimulativ, îi poate transforma eternitatea într-o iluzie stropită cu apă.

Chiar dacă, pe fond, nimeni nu-l mai ia în seamă, chiar dacă Justiția nu face nici un pas înainte, în zona fărădelegilor băsesciene, scena politică a țării, îi creează toate condițiile lui Traian Băsescu să creadă că el mai poate conta, chiar și numai pentru că a sesizat cu acuratețe lipsa de adversari politici credibili ai actualei puteri.

Cu o Alina Gorghiu în continuare aeriană și stupidă și un Vasile Blaga anchilozat într-o ambiție greu de explicat și mai ales de susținut prin fapte, scena politică actuală este supusă unui tir continuu, plin de speculații, astfel încât, cei care doresc cu tot dinadinsul să ajungă la putere, pe altfel de căi decât cele pe care alegerile generale, devin mai mult decât ridicoli.

Liberalii ajung din nou la concluzia că ar mai trebui să încerce moțiunea de cenzură sub forma dinamitei distrugătoare a monolitului actualei puteri, monolit ce îi creează principalului aliat al PSD, UNPR, șansa de a se lua în seamă și de a-și fructifica în primul rând acest avantaj de prim solist, în favoarea dezvoltării din interiorul partidului, care niciodată nu a reușit să câștige în direct o confruntare electorală, chiar și la nivelul impunerii acelui minim procent de 5%.

Această nouă moțiune de cenzură, construită pe suportul instabil al credibilității unui premier luat la pumni din toate direcțiile de un DNA greu de oprit, greu de  înțeles și, mai ales, greu de probată acțiunea de poliție politică a procurorilor DNA, cei care s-au și simțit atacați de premierul Victor Ponta, atunci când acesta a divulgat aberațiile de care, procurorul de caz în dosarul său, nu a dorit să țină cont, promovând dosarul în instanță.

Trăim o nouă zi fierbinte, o nouă încercare de a ajunge ziua de mâine din urmă, atâta timp cât, iată, viața ne-o ia înainte, făcându-ne să gâfâim în intenția noastră de a ne regăsi valorile, atât de terfelite în numele din ce în ce mai lipsit de substanță ”apărarea indepedenței Justiției”. Cred că suntem deja pe malul celălalt, în care inculpatul trebuie să ceară apărarea valorilor drepturilor sale de cetățean liber,  sufocate de o Justiție partizană, din ce în ce mai greu de controlat.

Într-o societate democrată, în care puterile din stat se controlează reciproc, cine controlează puterea judecătorească din România, astfel încât, aceasta să lucreze în numele cetățeanului, așa cum lucrează și puterea legislativă, dar și puterea executivă?

ADI CRISTI