Nuclearelectrica este interesată în dezvoltarea Unităților 3 și 4 de la Cernavodă deoarece este singurul proiect strategic pe termen lung care poate îndeplini atât nevoile de preț, cât și pe cele de consum intern, consideră Daniela Lulache, director general al Nuclearelectrica.
‘Nuclearelectrica este interesată în dezvoltarea proiectului Unităților 3 și 4 de la Cernavodă întrucât în prezent acesta este singurul proiect strategic pe termen lung care poate îndeplini atât nevoile de preț, cât și pe cele de consum intern, dar și politica și strategia energetică a Uniunii Europene și țintele de decarbonizare. În baza strategiei energetice până în anul 2030, Uniunea Europeană și-a exprimat sprijinul hotărât pentru Uniunea Energetică, ceea ce subliniază necesitatea creșterii producției interne din surse curate’, a declarat Daniela Lulache, la o masă rotundă organizată vineri de Forumul Atomic Român (ROMATOM), la care s-a discutat viitorul programului nuclear din România.
Aceasta consideră că prin dublarea capacității nucleare alături de un investitor strategic, România are șansa de a juca un rol major în regiune simultan cu acordarea de sprijin economic și financiar intern, asigurând prețuri accesibile pentru consumatorii finali și continuând dezvoltarea celei mai performante industrii din țară.
Proiectul unităților 3 și 4 de la Cernavodă este un factor major pe ruta investițională a României, a mai spus Lulache.
În opinia directorului general de proiect al General Nuclear Power Corporation (CGN), Zhang Qibo, China și Canada au în vedere multe domenii de cooperare în domeniul nuclear, „iar această oportunitate de a finaliza cele două unități CANDU din România prezintă o importanță strategică pentru noi”.
„Pe fundalul cooperării crescânde dintre China si Europa Centrală și de Est (CEE), introducerea finanțării de către China precum și excelenta noastră experiență de management în proiectare și exploatare — cu 14 reactoare în funcțiune și 12 în construcție ne aflăm pe primul loc în China la ambele capitole, mărturie pentru consolidarea legăturilor dintre China și CEE în general, și dintre China și România în special. CGN este pregătită să lucreze îndeaproape cu partenerii români, canadieni și europeni pentru ca proiectul unităților 3 și 4 de la Cernavodă să avanseze, în calitate de partener strategic și în spiritul beneficiului pentru ambele părți și al unei colaborări reciproc avantajoase’, a menționat Zhang Qibo.
Participanții la eveniment au subliniat impactul economic semnificativ al proiectului, prin lucrări evaluate între 1,5 și 2 miliarde de euro care vor fi încredințate firmelor românești, ceea ce ar putea crea între 5.000 și 20.000 de locuri de muncă în faza de construcție și 5.000 de locuri în faza de exploatare, care va dura aproape 60 de ani.
‘În calitate de reprezentanți ai industriei nucleare, noi pledăm pentru o contribuție mai importantă a energiei nucleare la un mix energetic sustenabil și viabil — cu alte cuvinte energia nucleară trebuie să fie văzută ca parte a soluției, nu a problemei! Cooperarea dintre Marea Britanie și China în proiectul de la Hinkley Point C și proiectele ulterioare sunt modele prin care se înlocuiesc unitățile mai vechi, se susține rata de creștere economică, se reduc emisiile de carbon și, nu în ultimul rând, se garantează securitatea energetică’, a afirmat Teodor Chirică, directorul executiv al Forumului Atomic European (FORATOM).
Reprezentanții ROMATOM consideră că ‘finalizarea proiectului unităților 3 și 4 de la Cernavodă este un proces ce trebuie să confere încredere tuturor participanților potențiali (investitori, furnizorul de tehnologie, furnizorii de bunuri și servicii, public, etc.).
Conform studiului prezentat de ROMATOM în 2013, economia românească are suficiente capacități și potențial pentru a contribui semnificativ la finalizarea unităților 3 și 4 de la Cernavodă. Participarea industriei autohtone la acest proiect va contribui la creșterea economică, a numărului de locuri de muncă și la furnizarea de venituri suplimentare la bugetul de stat.
Forumul Atomic Român este organizația industriei nucleare românești cu peste 35 de membri care activează în domeniile producerii de echipamente, construcțiilor și montajului, serviciilor de inginerie și proiectare precum și alte activități care susțin programul de energetică nucleară din România.
ROMATOM este membru al FORATOM și un participant activ în dezbaterile europene și naționale privind strategia energetică ți politicile energetice sustenabile.