Aproximativ 50 de tineri din județul Iași vor participa la sfârșitul acestei săptămâni la cea de-a patra ediție a proiectului ”TNL caută lideri”. Pe parcursul celor două zile de cursuri, tinerii liberali vor învăța despre administrația publică și rolul omului politic în managementul eficient al comunității din care fac parte, de la Marius Bodea, președintele Consiliului de Administrație (CA) al Aeroportului Internațional Iași, Marius Dangă, liderul consilierilor locali liberali și fost viceprimar, Damian Butnaru, primar al comunei Mogoșești-Siret, și consilierii județeni, Liviu Bulgaru și Adrian Căliman. ”Avem datoria de a pregăti din timp alegerile din 2016, an electoral extrem de dificil pentru România. TNL Iași propune o nouă generație de tineri politicieni dispuși ca, prin implicarea directă în comunitățile din care provin, experiența dobândită și orientarea spre îndeplinirea obiectivelor propuse, să contribuie decisiv la reformarea politică a statului, schimbare ce trebuie să înceapă de la nivelul cel mai apropiat de cetățean, respectiv, local. Trebuie să ne valorificăm întreaga resursă umană calificată de care PNL dispune. Să fim noi exemplul pentru ceilalți”, a declarat Marius Minea, co-președintele TNL Iași. Proiectul ”TNL caută lideri” se va desfășura la sediul PNL Iași din Podu Roș, la deschidere urmând să participe și parlamentarii liberali Mihaela Popa, senator și co-președinte al OFL Iași, și deputatul Anton Doboș. ”Proiectul TNL caută lideri este un prim pas spre perfecționarea tinerilor care și-au manifestat intenția de a candida pentru un post în administrația locală în 2016. PNL a susținut întotdeauna tinerii, iar evenimentul din acest week-end este o nouă mostră în acest sens. Din exterior, poate părea simplu, însă odată ajuns pe o astfel de funcție, nici nu vă imaginați câtă responsabilitate apăsă pe umerii fiecăruia”, a afirmat, la rândul său, Cătălin Morașanu, co-președinte TNL Iași. (E.M.)