CSMS Iași face față din ce în ce mai greu rigorilor Ligii I, nereușind să mai câștige de cinci etape, mai îngrijorător decât rezultatele fiind însă jocul echipei, care este departe de ceea ce au arătat elevii lui Nicolo Napoli în returul sezonului trecut. După un debut destul de bun de campionat, în care, după cinci etape, ieșenii erau lideri în campionat, a venit înfrângerea de la Botoșani, cauzată de hențul comis în careul propriu de Ionuț Voicu, și totul s-a rupt pentru moldoveni. În următoarele cinci meciuri, elevii lui Nicolo Napoli n-au mai reușit decât două puncte, în urma a două egaluri albe, ambele obținute pe teren propriu, cu Dinamo, în etapa a VII-a, și sîmbătă, cu Viitorul Constanța, în etapa a XI-a. În meciul cu echipa lui Gică Hagi, gazdele au păcătuit, din nou, la finalizare, acolo unde Piccioni (introdus, în premieră, ca titular, în locul lui Golubovic, care a acuzat o serie de probleme medicale) a arătat de ce a jucat până acum un an în campionatul Maltei. Cu un Nuno Viveiros absolut absent pe partea drepată, cu un Vasile Gheorghe care nu-și găsește locul pe teren și cu un Ștefan Grigorie care continuă să trăiască din amintiri, Iașul a acuzat din plin lipsa lui Bole și a lui Țigănașu, pe partea stângă, și a lui Golubovic, din primul ”11”. Bosniacul a fost introdus în teren de Nicolo Napoli în ultimele 20 de minute, însă nici acesta nu a reușit să-și creeze ocazii la poarta lui Râmniceanu. Viitorul Constanța a desenat frumos, mai ales în prima repriză, atunci când a avut câteva ocazii de gol, prin Ganea, Tânase, Aganovic și Ianis Hagi, ratate însă cu seninătate de către fotbaliștii de la malul mării. De partea cealaltă, Iașul s-a zbătut mult la centrul terenului, acolo unde Enescu și Mitic au încercat câte ceva, însă lipsa de clarviziune a lui Viveiros, Gheorghe și Grigorie, precum și tehnica rudimentară a lui Piccioni i-au privat pe fotbaliștii din Dealul Copoului de un rezultat favorabil. În minutul 71, gazdele au solicitat penalty, în urma unui henț făcut de Hodorogea în propriul careu, însă arbitrul Dragoș Istrate nu a acordat nimic, considerând că mâna fundașului constănțean era lipită de corp. CSMS Iași pierde alte două puncte importante pe teren propriu, compicându-și și mai mult situația în clasament. La finalul partidei, antrenorul Nicolo Napoli era mulțumit de punctul pe care l-a obținut împotriva lui Hagi, el afirmând că echipa a înregistrat un plus față de ultimele evoluții din campionat și Cupa Ligii. Au evoluat echipele: CSMS Iași: Grahovac, – Voicu, Mihalache, Frăsinescu, Ciucă – Viveiros (min. 65 Crețu), Enescu, Mitic, Gheorghe – Grigorie, Piccioni; Viitorul Constanța: Râmniceanu – Benzar, Hodorogea, Mitrea, Ganea, Filip, Nedelcu, Marin – Hagi (min. 50 Nicoliță), Aganovici, Tănase. După 11 etape, CSMS Iași ocupă locul 10 în clasament, cu 12 puncte. În etapa viitoare, CSMS Iași va eolua vineri, 25 septembrie, de la ora 18.30, în deplasare, în compania formației ACS Politehnica Timișoara. Până atunci, marți, 22 septembrie, de la ora 18.00, elevii lui Nicolo Napoli vor juca în ”16-zecimile” Cupei României, la București, împotriva echipei de liga a doua ACS Berceni. (E.M.)