Breaking News

Elevii români au obținut trei medalii de aur și o medalie de bronz la Olimpiada Balcanică de Informatică pentru Juniori

medaliiLotul național de informatică (juniori) a cucerit trei medalii de aur și o medalie de bronz la a IX-a ediție a Olimpiadei Balcanice de Informatică pentru Juniori, desfășurată în perioada 16-19 septembrie, la Ohrid (Macedonia), echipa României ocupând astfel și în acest an locul I în clasamentul pe națiuni. „Medaliile de aur au fost obținute de Ovidiu Răzvan Hărșan și Alexandru Petrescu, ambii elevi în clasa a VIII-a la Colegiul Național de Informatică ‘Tudor Vianu’ din București, respectiv Andrei Ioan Nicolae (clasa a VIII-a — Liceul Internațional de Informatică din București). Palmaresul a fost completat de Maria Alexandra Udriștoiu (clasa a VII-a — Colegiul Național ‘Frații Buzești’ din Craiova), medaliată cu bronz”, precizează Ministerul Educației într-un comunicat remis AGERPRES. Potrivit sursei citate, lotul olimpic a fost însoțit și coordonat de profesorii Eugen Nodea de la Colegiul Național „Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu și Ionel-Vasile Pit-Rada de la Colegiul Național „Traian” din Drobeta Turnu-Severin. Competiția a reunit 38 de concurenți din 9 țări.