Fostul ministru al Culturii Daniel Barbu s-a prezentat marți la Direcția Națională Anticorupție, unde a fost citat de procurori pentru a fi audiat într-un dosar în calitate de martor.
Potrivit unor surse judiciare, el a fost audiat ca martor în dosarul disjuns al fostului europarlamentar Adrian Severin. Daniel Barbu a fost propus pentru a da declarație procurorilor de Adrian Severin.
„Am fost întrebat dacă am participat la activitățile Institutului Social Democrat. Am spus că am participat la un număr de activități academice. (…) Eram invitat, participam la 2-3 luni odată. (…) Nu cunosc fondul dosarului”, a declarat Daniel Barbu la ieșire din sediul DNA.
El a precizat că persoanele care participau la activitățile institutului nu erau remunerate.
În 17 iulie, DNA a anunțat că procurorii au dispus extinderea urmării penale față de fostul europarlamentar Adrian Severin, cu privire la săvârșirea infracțiunii de complicitate la spălare de bani, în formă continuată.
DNA a precizat că, în perioada martie 2007 — noiembrie 2010, Adrian Severin a încheiat, fie în nume propriu, fie ca reprezentant al grupului politic din care făcea parte din Parlamentul European, un număr de 20 de contracte de consultanță cu mai multe firme create anume pentru a justifica prestarea unor servicii fictive, constând în realizarea unor studii.
Procurorii susțin că, în perioada respectivă, singurele activități înregistrate de societățile în cauză au fost cele în relația cu Adrian Severin, respectiv grupul politic din care făcea parte.
Ulterior, societățile comerciale respective nu au mai avut niciun fel de activitate, iar în prezent toate figurează ca fiind radiate din Registrul Comerțului.
În aceeași perioadă, potrivit procurorilor, Adrian Severin, în înțelegere cu asistenții săi Anne Rose Marie Jugănaru și Florin Leontin Abraham și o altă persoană, a acționat în vederea disimulării originii ilicite a sumelor de bani provenite din decontările frauduloase din bugetul Parlamentului European, prin transferuri succesive ale sumei totale de 586.350 lei efectuate de către societățile din grup către o fundație, prin încheierea unor contracte fictive de pregătire și instruire a personalului.
Conform DNA, din actele de urmărire penală a rezultat faptul că plățile efectuate nu au la bază operațiuni reale. Astfel, pentru a da o aparență de legalitate transferurilor efectuate, suspecții au convenit disimularea acestora sub forma plății unor servicii de pregătire profesională a angajaților, deși aceiași angajați ai societăților în cauză au fost angajați și la fundația respectivă, iar obiectul contractelor încheiate pentru justificarea plăților este similar.
Mai mult, numerele de ordine ale contractelor încheiate de fundație cu societățile în cauză sunt consecutive, ceea ce indică faptul că nu au existat contracte încheiate și cu alți potențiali beneficiari ai unor astfel de cursuri.
În plus, o parte din plățile facturate de fundația respectivă către societățile comerciale „beneficiare” era ulterioară încheierii raporturilor de muncă cu acei salariați, aceștia fiind angajații unei alte societăți din grup, la momentul respectiv.
De asemenea, foștii săi asistenți Anne Rose Marie Jugănaru (în prezent, secretar de stat în Ministerul Mediului) și Florin Leontin Abraham (nepot al avocatului Pavel Abraham) au fost puși sub acuzare pentru săvârșirea infracțiunii de spălare de bani.