INSCOP: 56,2% dintre români cred că țara noastră nu ar trebui să primească refugiați

Mai mult de jumătate dintre români cred că țara noastră nu ar trebui să primească refugiați și că aceștia nu ar trebui să se stabilească în România, conform unui sondaj INSCOP.

Astfel, 56,2% dintre respondenți cred că România nu ar trebui să primească refugiați, în timp ce 35,5% cred că ar trebui să primească, iar 8,3% au ales varianta „nu știu sau nu răspund”.

Dintre cei care cred că România trebuie să primească refugiați, 82,1% consideră că țara noastră trebuie să stabilească singură cota pe care o poate primi, iar 14,6% spun că ar trebui primit numărul de refugiați cerut de UE, în timp ce procentul non-răspunsurilor a fost de 3,3%.

Potrivit sondajului, 26,5% dintre români ar fi de acord ca refugiații să se stabilească în România, în timp ce 65,3% susțin contrariul. În această chestiune, procentul non-răspunsurilor a fost de 8,2%.

Barometrul arată că 95,8% dintre români declară că au auzit de criza refugiaților din Orientul Mijlociu, 2,2% că nu au auzit despre această situație, iar 2% nu știu sau nu au răspuns.

41,7% dintre respondenți cred că refugiații adunați la granițele UE au plecat din țările lor din cauza războiului din Orientul Mijlociu, în timp ce 23,4% cred că este vorba de grupuri care vin cu scopul de a destabiliza Europa, 23,3% că este vorba de imigranți care vin spre vechiul continent din cauza sărăciei din zonele lor de origine. 5,9% cred că imigranții sunt, în primul rând, persoane care ar prefera să trăiască în UE, iar 5,7% nu știu sau nu răspund la întrebare.

Sondajul mai relevă că 29,5% dintre respondenți sunt de acord că România ar putea deveni țară de tranzit pentru imigranții din Orientul Mijlociu în mare și foarte mare măsură, în timp ce 22,5% au ales varianta „nici în mică nici în mare măsură”, 37% „în mică și foarte mică măsură”, iar 11% „nu știu sau nu răspund”.

De asemenea, 23,9% dintre români cred în mare și foarte mare măsură că România ar putea deveni țară de destinație pentru imigranți, 21,8% au optat pentru varianta „nici în mică nici în mare măsură”, 44,3% pentru „în mică și foarte mică măsură”, iar 10% nu știu sau nu răspund.

24,4% dintre români ar fi de acord cu stabilirea refugiaților în localitatea lor, 67,1% și-au exprimat dezacordul, în timp ce procentul non-răspunsurilor este de 8,5%.

Directorul general INSCOP, Darie Cristea, consideră că opinia publică din România are o poziție conservatoare și prudentă.

„Este o poziție comună în statele est-europene membre ale UE, unele dintre acestea fiind chiar mult mai radicale decât România. Adevărul este că europenii, deci inclusiv românii, nici nu au văzut coerența și stăpânirea situației pe care le așteptau de la instituțiile europene”, arată el.

„Barometrul INSCOP-ADEVĂRUL despre România” a fost realizat de INSCOP Research la comanda Adevărul în perioada 10-15 septembrie.

Volumul eșantionului a fost de 1.085 persoane și este reprezentativ pentru populația României de 18 ani și peste 18 ani.

Eroarea maximă admisă a datelor este de ą 3%, la un grad de încredere de 95%.

Metoda folosită a fost cea a sondajului de opinie pe baza unui chestionar aplicat de operatorii de interviu la domiciliul respondenților. Chestionarele au fost aplicate în 40 de județe și în municipiul București, într-un total de 85 de localități.