Tăriceanu: Contăm pe sprijinul ambasadorului SUA pentru a atrage investiții suplimentare americane în România

Posibilitățile de extindere a relațiilor româno-americane în domeniul economic și consolidarea Parteneriatului strategic cu SUA s-au numărat printre temele abordate în întâlnirea pe care președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu a avut-o cu ambasadorul SUA la București, Hans Klemm.

„Am discutat și despre posibilitățile de extindere a relațiilor româno-americane în domeniul economic, având în vedere revenirea puternică a economiei americane și, probabil, apetitul mai ridicat al investitorilor americani pentru investiții în străinătate. În această perioadă, economia Americii este una din cele mai performante, cu cele mai ridicate rate de creștere pentru o țară de dimensiunea Statelor Unite. Șomajul a scăzut foarte mult și, așa cum spuneam, resursele companiilor și dorința lor de a-și extinde activitățile în alte zone geografice trebuie să fie luate în considerare. I-am spus ambasadorului că noi contăm pe influența și pe sprijinul pe care le poate da pentru a atrage investiții suplimentare americane în România, în beneficiul ambelor țări. A fost o întâlnire foarte bună, de cunoaștere”, a afirmat, marți, Tăriceanu, după întâlnirea cu Hans Klemm.

Președintele Senatului a subliniat, în cadrul întrevederii, intenția României de a consolida Parteneriatul strategic cu SUA.

„A fost un bun prilej pentru a face un schimb de idei și de păreri despre posibilitățile și despre intențiile pe care le avem de a consolida Parteneriatul strategic cu Statele Unite, despre rolul important, regional pe care România îl joacă. Am discutat, bineînțeles, despre amenințările pe care NATO le are. Am subliniat, din păcate aș spune pentru noi, modul în care percepem din ce în ce mai mult politica agresivă a Rusiei și necesitatea ca poziția noastră să fie aceeași pe care am arătat-o în ultima perioadă. Mai exact, cred că, în ceea ce privește țări precum Moldova sau Ucraina, dreptul lor de a alege liber calea de dezvoltare politică sau socială sau economică nu poate fi acceptat că ar fi impusă de Rusia sau de altcineva. Trebuie să le dăm această posibilitate de alegere liberă. Sigur că în acest sens avem tot interesul să consolidăm flancul estic al Alianței, dar, în același timp, nu trebuie să neglijăm amenințările care sunt produse în sudul Mediteranei, în zona de acțiune a Statului Islamic, care, practic, a determinat această uriașă instabilitate politică în regiune și valul de refugiați și de imigranți care au sosit în Europa”, a spus Tăriceanu.

El a menționat că diplomatul american a mulțumit României pentru sacrificiile făcute în teatrele de operațiuni.

„Ambasadorul a mulțumit, în numele Americii, al poporului american, pentru sacrificiile pe care noi le-am făcut în teatrele de operațiuni, pentru eforturile pe care le-am arătat în decursul timpului în Irak, în Afganistan. Din păcate, după cum vedeți, aceste sacrificii continuă chiar și în zilele acestea, dar este probabil tributul pe care toți trebuie să îl plătim pentru o lume democratică liberă, o civilizație modernă”, a subliniat Tăriceanu.

Potrivit președintelui Senatului, „chestiunile politicii interne nu au făcut obiectul discuției” cu ambasadorul Hans Klemm. „Chestiunile interne nu au făcut obiectul discuției. (…) Discuțiile vor putea întotdeauna să privească orice aspect al relațiilor noastre bilaterale, rămânând ca problemele de politică internă să le gestionăm noi, așa cum este firesc în orice țară suverană”, a precizat Călin Popescu-Tăriceanu.

El a menționat că i-a prezentat diplomatului american poziția autorităților române în privința refugiaților. „Ambasadorul mi-a pus o întrebare foarte directă, și am apreciat acest lucru, dacă autoritățile române apreciază ca o amenințare consistentă problema fluxurilor de refugiați, care preocupă întreaga lume, dar cu precădere UE. I-am dat evaluarea mea personală și a autorităților române în această privință”, a spus Tăriceanu.