Filarioza Loa-loa face parte din categoria bolilor cu etiologie parazitară

Filarioza cutanată cu Loa-loa face parte din categoria bolilor cu etiologie parazitară și este rezultatul infecției cu filaria cutanată Loa-loa. Ca origine, filariile reprezintă paraziți (viermi) cu corpul cilindric și dimorfism sexual (fac parte din familia Filarioidea, apartinătoare a clasei Nematodelor). Filariile dau naștere unui grup diversificat de boli cu afectare atât a populației umane, cât și a animalelor.

Există numeroase specii de filarii, însă de interes medical sunt doar câteva și se clasifică în funcție de habitatul viermilor adulți la om: filarii cutanate (Loa-loa, Onchocerca volvulus, Dracunculus medinensis); filarii limfatice (Wucherelia bancrofti, Brugia malayi); filarii cu valoare medicală limitată pentru că sunt instabile și nu pot atinge maturitatea în organismul uman (Masonella ozzardi, Mansonella perstans, Mansonella streptocerca). (1)  Zona epidemiologică la care este limitată filarioza Loa-loa este reprezentată de 10 țări aflate pe teritoriul Africii Centrale și Africii de Vest, în special golful Guineea și bazinul fluviului Congo (aproximativ 40% din populația acestor țări a afirmat că a avut în trecut cazuri de infecție cu viermele parazit la nivel ocular).
Transmiterea parazitului la om se realizează cu ajutorul muștei roșii (Chrysops-Tabanid), care are rolul de gazdă intermediară și vector. Femela Crysops-Tabanid are periodicitate diurnă, se hrănește activ cu sânge uman, timp în care infectează cu larva filariei Loa-loa. Muştele roşii sunt atrase de fumul de lemn, de mișcarea umană și se găsesc în special în zonele cu plantații de arbore de cauciuc. Dezvoltarea filariozei cutanate cu Loa-loa depinde de mai mulți factori de risc, printre care: numărul de muște roșii infectate în zona vizitată;numărul de înțepături de muscă infectată;durata vizitei în zona endemică respectivă.

Rolul în transmiterea parazitului îl are vectorul hematofag Crysops-Tabanid.
De precizat este faptul că la om ciclul de viață al parazitului durează între 5 și 12 luni, iar la vector între 10 și 12 zile.
Femela Crysops-Tabanid înțeapă omul și inoculează larva parazitului Loa-loa aflată în stadiul L3. După inoculare, larva rămâne în organismul uman la nivel subcutanat aproximativ 5-12 luni, timp în care crește și se maturează sexual. În momentul în care ajunge la maturitate și este fecundat, parazitul elimină microfilarii aflate în stadiul L1, care vor migra în sângele periferic, lichidul cefalo-rahidian, urină, spută în timpul zilei, în intervalul orar 8-20 (periodicitate diurnă – aspect caracteristic filariei Loa-loa) și la nivelul plămânilor în timpul nopții.
De remarcat este faptul că în interiorul corpului uman, viermii adulți au tendința de a se deplasa subcutanat și au tactism pentru globul ocular, drept pentru care se deplasează la acest nivel și se localizează subconjunctival. Se observă și tendința de a migra de la un glob ocular la celălalt. Pentru a completa ciclul biologic, musca roșie preia odată cu hrănirea sa hematofagă microfilariile L1 care se vor maturiza la nivelul toracelui și abdomenului său și se vor transforma în microfilarii L3 capabile de o nouă infectare umană.

Incubația minimă a bolii este de 4-5 luni

Incubația minimă a bolii este de 4-5 luni, dar se poate prelungi până la 1-2 ani. Majoritatea persoanelor diagnosticate cu filarioză Loa-loa nu aveau niciun simptom. De remarcat este faptul că majoritatea celor care au prezentat simtomatologie erau turiști.
Simptomatologia cea mai frecvent întâlnită este reprezentată de edemul Calabar și migrarea subconjunctivală a viermilor adulți, vizibili la acest nivel cu ochiul liber.

• edemul Calabar – edem alergic localizat adesea la nivelul articulațiilor membrelor superioare și inferioare; edemul din filarioza cutanată cu Loa-loa este fugace, cu durată de până la 36-72 de ore, ușor dureros, însoțit de hiperestezie și prurit care se poate localiza doar la nivelul edemelor sau în întreg organismul;
• migrarea transdermică și subconjunctivală a viermilor adulți poate cauza conjunctivită cronică, mâncărime, durere și hipersensibilitate oculară la lumină;
• alte complicații care pot apărea în urma filariozei cutanate cu Loa-loa sunt de tipul celor locomotorii (abcese de părți moi, tenosinevite, fasciite eozinofilice), oculare, neurologice, cardio-vasculare, renale (glomerulonefrite mezangiale, proteinurie cronică), pulmonare (rar).

• diagnostic histopatologic: identificare și recunoașterea de către un medic anatomopatolog a viermelui adult după extragerea acestuia de la nivel subconjunctival sau transdermic.

Pentru tratamentul medicamentos se folosesc Dietilcarbamazina, Ivermectina, Albendazol

După stabilirea diagnosticului de certitudine a filariozei cutanate cu Loa-loa, tratamentul poate fi destul de greu de stabilit, de aceea se recurge la un consult medical de specialitate în secția de boli infecțioase și boli tropicale.
Astfel se poate recurge la chimioterapie sau tratament chirurgical asociat cu chimioterapie.

Pentru tratamentul medicamentos se folosesc Dietilcarbamazina, Ivermectina, Albendazol.

• Dietilcarbamazina este singurul tratament activ împotriva microfilariilor, cu efect și asupra viermilor adulți; se prescrie numai după confirmarea diagnosticului de filarioză cutanată cu Loa-loa; tratamentul are risc important de reacții alergice, mult mai ridicat decât Ivermectina, dar fără complicațiile neurologice pe care aceasta le dă; pentru că Dietilcabamazina poate înrăutăți complicațiile bolilor în sfera oftalmologică, la pacienții cu filarioză cutanată cu Loa-loa și coinfecție cu onchocercoza, acest medicament este exclus din schema de tratament; la pacienții cu simptomatologie specifică filariozei cutanate și cu mai puțin de 8000 de microfilarii/ml sânge se recomandă 3-5 mg Dietilcarbamazina/kg corp/zi pe o perioada de 21 de zile;
• Ivermicina este folosită de asemenea pentru a reduce numărul de microfilarii, însă sub protecție de antihistaminice H1, repetate lunar, pe o perioada de 4 luni; pentru că reacțiile adverse ale Ivermicinei pot fi grave (în special în sfera neurologică: cefalee, ataxie, confuzie, incontinență sfincteriană, encefalopatie, hipertensiune arterială de cauza centrală, comă), în ultima perioadă se preferă Albendazolul datorită riscurilor mai scăzute și datorită debutului de acțiune mai lent.

Tratamentul chirurgical al extragerii viermelui adult mai ales de la nivel ocular se realizează în mediu aseptic, sub anestezie locală (atenție! – ruperea filariei sau extragerea sa incompletă pot da importante reacții de hipersensibilitate locală grave, dar și riscuri septice). Pacienții care au suferit o intervenție chirurgicală pentru extragerea filariei adulte vor beneficia în continuare de tratament cu Dietilcabamazina, Ivermicina sau Albendazol în dozele prescrise de medicul specialist (în general se preferă Dietilcarbamazina ca tratament profilactic în doză de 300 mg/săptămână).
Prognosticul bolii sub tratament adecvat este în general bun, însă există cazuri în care recăderile bolii au survenit și la 3 luni postchimioterapie.