Un număr de 586 de specialiști din cadrul autorităților competente din România cu atribuții în domeniul siguranței alimentelor au participat la sesiunile de instruire derulate în cadrul proiectului ‘Îmbunătățirea coordonării interinstituționale și asigurarea coerenței procesului decizional la nivel tehnic și managerial în domeniul siguranței alimentelor’, a anunțat, joi, într-un comunicat, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor /ANSVSA/, beneficiarul proiectului. Potrivit sursei citate, scopul inițiativei a vizat dezvoltarea capacității de luare a deciziilor în domeniul siguranței alimentelor, de formulare a politicilor publice, precum și aceea de îmbunătățire a parteneriatelor interinstituționale, pentru specialiști implicați în domeniul siguranței alimentelor de la nivel central și regional, din cadrul tuturor autorităților competente cu atribuții în domeniul siguranței alimentelor și cu activități conexe. Valoarea totală eligibilă a proiectului (fără TVA) este de 2,108 milioane lei, din care 1,792 milioane lei reprezintă valoarea eligibilă nerambursabilă din Fondul Social European, iar 316.335 lei — cofinanțare eligibilă a beneficiarului.
Grupul-țintă al proiectului a fost format din 586 de specialiști din autoritățile competente din România cu atribuții în domeniul siguranței alimentelor, respectiv: Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, Autoritatea Națională a Vămilor, Ministerul Sănătății, Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor. Proiectul, al cărui beneficiar a fost ANSVSA, s-a derulat pe o perioadă de 23 de luni în cadrul Programului Operațional Dezvoltarea Capacității Administrative 2007-2013.