Breaking News

Mai multe unități de învățământ din mediul rural, fără aviz sanitar de funcționare în noul an școlar    

 

deficiente majoreDirecția de Sănătate Publică (DSP) Iași continuă în aceste zile evaluarea și autorizarea unităților de învățământ preuniversitar din județ (creșe, grădinițe, școli și licee), acțiuni incluse în planul tematic de control în sănătate publică pentru anul în curs. Potrivit reprezentanților DSP, sunt vizate, în special, unitățile de învățământ care au fost avizate cu planuri de conformare pentru a se monitoriza stadiul îndeplinirii acestora, dar şi cabinetele medicale şcolare, unde se verifică condiţiile igienico-sanitare, precum și dotarea cu medicamente și materiale sanitare. Acţiunea tematică de control se va desfăşura până pe data de 16.10.2015, urmând ca după finalizarea acesteia, datele să fie făcute publice. Controlul vizează verificarea respectării prevederilor Ordinului Ministerului Sănătăţii pentru aprobarea Normelor de igienă privind unităţile pentru ocrotirea, educarea şi instituirea copiilor şi tinerilor, referitoare la asistenţa medicală în unităţile de învățământ, verificarea respectării Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului privind acordarea de produse lactate şi de panificaţie pentru elevi, ș.a. ”În cazul în care se vor constata deficiențe se vor acorda termene de remediere a acestora, iar la expirarea termenelor de conformare se vor efectua recontroale”, precizează reprezentanții DSP Iași, într-un comunicat de presă. Conform documentului, principalele măsuri care trebuie respectate pentru o bună desfășurare a activității în unitățile de învațământ se referă la  asigurarea cu apă potabilă curentă, încălzire adecvată, canalizare, evacuarea corectă a apelor uzate, verificarea periodică a instalațiilor, menținerea mobilierului școlar în bună stare, grupuri sanitare corespunzătoare, asigurarea cu materiale pentru curățenie și dezinfecție, asigurarea de spații de învățământ cu capacitate adecvată în raport cu numărul de preșcolari și elevi,  asigurarea de spații adecvate pentru depozitarea produselor lactate și de panificație în cadrul programului “Cornul și laptele”. În urma evaluării efectuate în luna august de către o comisie mixtă formată din reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean şi Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi au fost înregistrate deficiențe din punct de vedere igienico-sanitar la o serie de unităţi de învăţământ din comunele Bivolari, Ciurea, Costuleni, Dolheşti, Comarna, Grajduri, Holboca, Ipatele, Miroslava. Movileni, Plugari, Popricani, Răducăneni, Schitu Duca, Ţibăneşti sau Podu Iloaiei. De remarcat că autorizarea sanitară a unităţilor de învăţămant se face în conformitate cu Ordinul MS nr. 1030/2009 art. 3 şi Ordinul MS nr. 251/2012 în baza declaraţiei pe propria răspundere, iar pentru unităţile aflate în proiecte de reabilitare, planul de conformare va fi însoţit de dovada existenţei surselor de finanţare. (E.M.)