Meteorologii au emis, joi, o informare de instabilitate atmosferică accentuată, pentru toată ţara valabilă de astăzi, de la ora 16.00, până sâmbătă la ora 13.00, urmând a se manifesta prin averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată.În intervalul menţionat, vor fi perioade de timp cu averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, mai ales în regiunile sud-estice, estice şi zona de munte, iar vineri, 25 septembrie, în jumătatea de vest a ţării.Cantităţile de apă vor depăşi local 10-15 l/mp şi izolat 25-30 l/mp. Vor fi condiţii de grindină.