Cuculis (avocat): Ministerul Finanțelor ar trebui să se constituie parte civilă în ceea ce privește Volkswagen

Ministerul Finanțelor ar trebui să se constituie parte civilă pentru recuperarea diferențelor pe care cetățenii ar fi trebuit să le plătească prin faptul că Volkswagen a ascuns reala normă de poluare a autoturismului, a declarat, pentru AGERPRES, avocatul Adrian Cuculis.

„Din punctul meu de vedere, statul român, prin Ministerul Finanțelor, și mai departe prin forurile superioare, Curtea de Justiție a Uniunii Europene și așa mai departe, ar trebui să se constituie parte civilă pentru recuperarea diferențelor pe care cetățenii ar fi trebuit să le plătească prin faptul că Volkswagen a ascuns reala normă de poluare a autoturismului. Atâta vreme cât a exportat în America tipul de autoturism făcut în fabrica din Germania, în mod clar că același sistem de software a fost folosit și pentru autoturismele din România, din Europa, în general. Asta înseamnă că în ipoteza în care s-ar constata că emisiile pe care ei le-au declarat sunt mult mai mari ar influența în mod direct ceea ce au plătit românii din 2007 până la zi, începând cu taxa de poluare, taxa de primă înmatriculare, timbrul de mediu”, a spus Cuculis.

Potrivit acestuia, toți cei care au cumpărat aceste tipuri de autoturisme au fost păcăliți.

„Deci eu mă duc la reprezentanță și cumpăr un autoturism pentru care plătesc o anumită sumă de bani și mi se spune că s-a investit în tehnologie dar de fapt el este super poluant. Din punctul acesta de vedere se nasc niște litigii în ceea ce privește despăgubirile. Fiecare o să se simtă păcălit. A cumpărat, până la urmă, un produs neconform. Având în vedere situația asta, se vor isca litigii, se vor coaliza toți utilizatorii de Volkswagen, Audi și așa mai departe pentru a-și cere niște daune pentru ceea ce au plătit ei. Ei au plătit niște sume de bani mari pentru niște autoturisme neconforme”, a afirmat avocatul.

Comisia Europeană a solicitat, joi, tuturor celor 28 de state comunitare să demareze propriile lor investigații la nivel național cu privire la autoturismele Diesel produse de Volkswagen pentru a putea stabili dacă și cât de multe vehicule certificate în UE au fost echipate cu sisteme care încalcă reglementările Uniunii Europene (sisteme electronice speciale pentru evitarea standardelor referitoare la poluare — n. r.).

Cel mai mare producător auto la nivel mondial, Volkswagen, este acuzat că ar fi manipulat rezultatele testelor autorităților SUA legate de emisiile vehiculelor comercializate de grupul german prin instalarea unui software care permitea mașinilor să îndeplinească standardele referitoare la poluare în timpul testelor, dar nu și în timpul operațiunilor normale. Din acest motiv, nivelul poluării era mai ridicat, susține Agenția pentru Protecția Mediului din SUA (EPA).

Reprezentanții VW au recunoscut că au falsificat datele la testele din SUA privind emisiile vehiculelor și au anunțat că 11 milioane de vehicule diesel vândute în întreaga lume au fost echipate cu sisteme electronice speciale, pentru evitarea standardelor referitoare la poluare. Numai în SUA, amenzile totale ar putea ajunge la 18 miliarde de dolari (16 miliarde de euro) sau 30.000 de dolari per vehicul. Reparațiile vor fi efectuate de VW, ceea ce va majora costurile companiei. Sunt vizate modelele produse în ultimii șapte ani, inclusiv Jetta, Beetle, Golf, Passat și Audi A3.