Breaking News

Elena Udrea, rămâne sub control judiciar și cu interdicția de a părăsi țara

Fostul ministru al Dezvoltării Elena Udrea va fi judecată în continuare sub control judiciar în dosarul „Gala Bute” și rămâne cu interdicția de a părăsi țara, au decis vineri judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție.

ÎCCJ a decis menținerea măsurii preventive a controlului judiciar luată față de Elena Udrea și i-a respins acesteia, ca neîntemeiată, cererea de înlăturare a obligării de a nu părăsi teritoriul țării fără încuviințarea instanței.

De asemenea, instanța supremă a menținut controlul judiciar față de Ion Ariton, Rudel Obreja, Tudor Breazu, Ana Maria Topoliceanu și Dragoș Botoroagă.

Decizia nu este definitivă și poate fi contestată.

Elena Udrea a fost trimisă în judecată pe 21 aprilie în dosarul „Gala Bute”, fiind acuzată de săvârșirea a trei infracțiuni de luare de mită, abuz în serviciu și tentativă la folosirea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete pentru obținerea pe nedrept de fonduri europene.

În dosar au fost deferiți justiției și fostul ministru al Economiei Ion Ariton, fostul președinte al Federației Române de Box Rudel Obreja, Tudor Breazu — administratorul terenurilor de la Nana deținute de Elena Udrea, Ștefan Lungu — fost consilier al Elenei Udrea, Gheorghe Nastasia — fost secretar general în Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, Ana Maria Topoliceanu — fost director al Companiei Naționale de Investiții, Dragoș Marius Botoroagă — administratorul unei firme.

Potrivit DNA, Udrea ar fi coordonat un sistem prin care persoanele cele mai apropiate ei, și anume Lungu, Topoliceanu, Nastasia și Breazu, au primit, cu știința sa, sume de bani de la reprezentanții unor societăți comerciale pentru a le garanta plata la timp a lucrărilor finanțate de ministerul pe care inculpata îl conducea.