România, debut de stângul la Cupa Mondială de rugby

rugby romaniaDebut cu staâgul pentru ”Stejari” la actuala ediție a Cupei Mondiale de rugby, din Anglia, echipa României fiind învinsă de vicecampioana mondială Franța, cu 38-11 (17-6). România a stat bine în teren în minutele de început și a rezistat până când Paulică Ion a primit cartonașul galben, fiind eliminat zece minute pentru o intrare din lateral într-un mol al francezilor. Înaintea eliminării lui Paulică Ion, ”Stejarii” au ratat șansa preluării conducerii pe tabela de marcaj când, la scorul de 3-3, Florin Vlaicu a ratat o lovitură de pedeapsă din poziție centrală. Acolo, practic s-a rupt meciul pentru România, iar francezii au profitat imediat și au marcat două eseuri, prin care au luat distanță pe tabela de marcaj. În partea secundă am primit alte trei eseuri și am reușit să culcăm și noi o dată mingea în terenul de țintă advers, prin Valentin Ursache, în minutul 72, când am revenit la 20 de puncte diferență (31-11). Puteau fi chiar 18, dar Vlaicu a ratat de putțn transformarea. Până la final am mai primit un eseu din partea francezilor, Gael Fickou trecând foarte ușor de apărarea noastră și s-a terminat 38-11 pentru francezi. În partea secundă, la al treilea eseu al “cocoșilor”, Sofiane Guitoune a culcat balonul în terenul nostru de țintă, după o mișcare dublă, lucru interzis în rugby, însă nici chiar proba video nu a fost de ajuns pentru a-l determina pe arbitru să judece corect faza și acesta a validat încercarea. România a început promițător acest turneu final și în prima jumătate a reprizei inaugurale a jucat de la egal la egal cu puternica echipă a Franței, formație pe care n-am mai învins-o de 25 ani. Urmează duminică, 27 septembrie, meciul cu Irlanda, o altă reprezentativă puternică din ”Turneul Celor 6 Națiuni”, pentru ca în ultimele două partide să încercăm atingerea obiectivului, victorii cu Italia și Canada.