Tanja Fajon (LIBE): Parlamentul României este deschis cooperării cu PE pentru aflarea adevărului

Autoritățile române au deschiderea de a coopera cu partenerii europeni în vederea aflării adevărului referitor la existența unor închisori secrete ale CIA pe teritoriul României, dar și de a solicita Senatului american să facă cunoscute toate detaliile Raportului realizat pe această temă, a declarat vineri Tanja Fajon, reprezentantă a delegației Comisiei pentru Libertăți Civile, Justiție și Afaceri Interne (LIBE) din Parlamentul European (PE), la finalul discuțiilor purtate cu membrii Comisiei de apărare a Senatului.

„Noi nu suntem anchetatori, ci politicieni europeni, care încercăm să angajăm toate instituțiile cu responsabilitate din România pentru a demara investigații eficiente. Cred că toate statele europene care au fost parte a programului secret al CIA, iar în raportul Senatului SUA sunt menționate cinci țări — România, Polonia, Lituania, Marea Britanie și Germania — , au o obligație în aflarea adevărului și demararea unei anchete.

Acesta a fost mesajul nostru către toți actorii importanți din România și sunt bucuroasă să constat că avem azi, din partea Parlamentului României, confirmarea că se dorește cooperarea cu PE pentru a solicita Senatului american să facă cunoscute și părțile care lipsesc din Raportul prin care se confirmă existența închisorilor pe teritoriu european, dar și pentru a stabili noile premise în vederea redeschiderii anchetei”, a declarat reprezentanta PE la Senat.

Aceasta a adăugat că în Raportul Senatului american sunt dovezi potrivit cărora pe teritoriul României a existat o închisoare secretă CIA și că „România a fost parte a unui program de ispășire sau unui program secret al CIA”.

„Încercăm să aflăm adevărul. Cred că, în calitate de Parlament al României sau de Parlament European, ne revine datoria morală față de cetățenii noștri să vedem dacă au existat sau nu grave încălcări ale drepturilor omului pe teritoriul european. Am făcut un apel către statul român, Ministerul de Externe și Parlamentul României să redeschidă ancheta, luând în considerare toate aceste dovezi care confirmă implicarea României în practici de tortură și în oferirea spațiului pentru închisori CIA teritoriul său”, a mai spus Tanja Fajon.

La rândul său, președintele Comisiei pentru apărare din Senat, Marius Obreja (PNL), a anunțat că, în urma discuțiilor purtate cu membrii delegației Comisiei LIBE din PE, va fi elaborat un document de informare ce va fi transmis conducerii Parlamentului sau a Senatului, acestea având competența de a decide redeschiderea anchetei.

„Am detaliat cu colegii din LIBE posibilitățile noastre legale, ale Comisiei de apărare, cât și limitările pe care le avem azi. Suntem deschiși în căutarea adevărului. Colegilor noștri au înțeles poziția în care există o speță penală inițiată la ÎCCJ pe acest subiect și, pe de altă parte, și determinarea noastră de a face ce ține de Senatul României și de colaborarea cu dânșii pentru aflarea adevărului. Comisia de apărare, singură, nu poate să decidă (redeschiderea anchetei — n.r.). În schimb, la nivelul conducerii Parlamentului sau Senatului, noi vom informa asupra discuției pe care am avut-o și vom cere precizări. Decizia este la nivelul conducerii Parlamentului”, a precizat acesta.

Senatorii din Comisia pentru apărare, ordine publică și siguranță națională s-au întâlnit, vineri, cu o delegație a Comisiei pentru Libertăți Civile, Justiție și Afaceri Interne (LIBE) din Parlamentul European, care efectuează o vizită de documentare în România pe tema locurile secrete de detenție ale CIA.

La începutul acestei luni, ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, l-a informat printr-o scrisoare pe președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, despre vizita Comisiei LIBE.

„Vă informăm că, la nivelul Comisiei LIBE din PE, au început demersurile preliminare pentru punerea în aplicare a Rezoluției PE adoptată la 11 februarie 2015 privind Rezumatul Executiv al raportului Senatului SUA privind practicile de tortură din locurile secrete de detenție ale CIA.

În acest scop, la nivelul Comisiei LIBE din PE, s-a decis recent constituirea unui grup de lucru informal, care are ca sarcină implementarea recomandărilor Rezoluției PE din 11 februarie 2015.


Activitatea Grupului de Lucru urmează să înceapă în cursul lunii septembrie 2015, prin organizarea unei audieri publice cu privire la Rezumatul Executiv al Raportului Senatului SUA privind practicile de tortură din locurile secrete de detenție ale CIA, programată în perioada 14-15 septembrie 2015 și, respectiv, realizarea unei vizite de documentare în România de către o delegație condusă de președintele Comisiei LIBE , Claude Moraes (S&D, UK), programată pentru perioada 24-25 septembrie 2015″, se arată în scrisoarea ministrului Aurescu.

În grupul de lucru informal au fost cooptați Claude Moraes, președinte (S&D, UK), Jeroen Lenaers (PPE, NL), Tanja Fajon (S&D, SI), Timothy Kirkhope (ECR, UK), Sophia In’t Veld (ALDE, NL), Marie-Christine Vergiat (GUE, FR), Eva Joly (Verzi, FR), Laura Ferrara (EFDD, IT). Grupul informal de lucru va include și membri ai comisiilor AFET și DROI.