Breaking News

Circulația pe Bulevardul Dimitrie Mangeron, închisă autovehiculelor în perioada 28-29 septembrie

iar inchis pe mangeronCirculația autovehiculelor pe Bulevardul Dimitrie Mangeron, pe tronsonul cuprins între Podul Tudor Vladimirescu și Podu Roș, va fi întreruptă în zilele de luni, 28 septembrie și marți, 29 septembrie, în vederea așternerii stratului de uzură pe tronsonul, în cadrul proiectului ”Modernizarea legăturii rutiere Centrul Intermodal de transport – Gara Iași”, anunță reprezentanții municipalității, prin intermediul unui comunicat de presă. Lucrările de modernizare a bulevardului Dimitrie Mangeron, incluse în cadrul proiectului privind reabilitarea infrastructurii de transport Mal Stâng Bahlui, parte a proiectului mai amplu de modernizare a legăturii rutiere Centrul Intermodal de transport – Gara Iași, au fosr demarate în urmă cu o lună de asocierea de firme Victor Construct şi Eky Sam, care a câștigat licitație organizată în vară de Primărie. În primă fază, pe tronsonul de drum dintre Podul Tudor Vladimirescu și Podu Roș au fost scoase bordurile şi a fost frezat asfaltul vechi, operaţiunile fiind continuate apoi și pe tronsonul cuprins între Podu Roș și Podu de Piatră. Proiectul, cel mai nou obiectiv de investiţii demarat de municipalitate, finanțat cu fonduri europene, vizează reabilitarea străzilor de pe malul stâng al râului Bahluiul, între podul Sf. Ioan şi Podul de Piatră. Cu acest prilej vor fi modernizate cinci tronsoane de carosabil, cu o lungime totală de 5,6 km, aferente bulevardului Chimiei, bulevardului Dimitrie Mangeron şi Splaiului Bahlui Mal Stâng. Alături de reabilitarea străzilor, proiectul mai cuprinde realizarea de trotuare noi, refacerea celor existente, amenajarea spaţiilor verzi şi montarea de mobilier urban nou: bănci, coşuri de gunoi, stâlpi de iluminat. De asemenea, va fi amenajată o nouă pistă de biciclişti, iar reţelele electrice şi de telecomunicaţii vor fi introduse în subteran, după realizarea unei canalizaţii speciale pe traseul trotuarelor. În totalitatea sa, proiectul beneficiază de o finanţare de 30 milioane lei, termenul de finalizare fiind programat la jumătatea lunii decembrie a acestui an. (E.M.)