Breaking News

Germania impune Volkswagen un termen limită pentru respectarea standardelor de poluare

Autoritățile germane au cerut constructorului auto Volkswagen să explice până la data de 7 octombrie modul în care intenționează să respecte standardele de mediu pentru motoarele sale diesel, informează un articol publicat, duminică, în cotidianul Bild am Sonntag, transmite AFP.

Potrivit publicației menționate, Autoritatea Federală din domeniul Transporturilor din Germania (KBA) a trimis Volkswagen o scrisoare în care solicită grupului auto să pună la punct „măsuri obligatorii, precum și un calendar”, astfel ca, până la data de 7 octombrie, să respecte standardele de mediu fără a recurge la programele software care au manipulat rezultatele testelor de poluare.
În cazul în care Volkswagen nu va respecta termenul limită, KBA avertizează în scrisoarea sa că ar putea să-și retragă aprobarea pentru toate modelele implicate în scandalul motoarelor trucate, ceea ce înseamnă că le va fi interzisă circulația pe toate drumurile germane.

Grupul auto german Volkswagen este implicat într-un scandal de amploare, după ce a recunoscut că a echipat 11 milioane de vehicule vândute la nivel mondial (dintre care 2,8 milioane în Germania) cu un sistem software care falsifică rezultatele testelor antipoluare.

De asemenea, Bild am Sonntag informează că producătorul german de echipamente auto Bosch, care a produs sistemul software respectiv, a avertizat grupul Volkswagen încă din 2007 că acest sistem este destinat numai pentru faza de testare și că o eventuală instalare a sa pe vehiculele destinate circulației pe drumurile publice este ilegală.

Un purtător de cuvânt de la Volkswagen a declarat, pentru AFP, că grupul va prezenta rapid un plan de acțiune în Germania și va „anunța când anume speră să demareze o acțiune de rechemare la service’ a vehiculelor, pentru înlocuirea sistemului software.

Acest scandal de amploare mondială este cel mai mare din istoria Volkswagen, grupul german fiind pasibil de a plăti amenzi de miliarde de dolari în SUA, precum și în urma unor anchete în țări precum Norvegia sau India.

Scandalul a forțat demisia directorului general Martin Winterkorn, care a fost înlocuit cu Matthias Müller, directorul Porsche, una dintre cele 12 mărci care aparțin Volkswagen.