Liderul religios suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a cerut duminică Arabiei Saudite să prezinte scuze după tragedia de joi din timpul pelerinajului la Mecca, în care au murit cel puțin 769 de oameni, printre care 144 de iranieni, conform celui mai recent bilanț făcut public de Teheran, transmit AFP și Reuters.
‘Lumea islamică are numeroase întrebări, moartea a peste o mie de persoane nu este un caz minor’, a adăugat Khamenei.
La rândul său, președintele iranian Hassan Rohani a criticat Arabia Saudită pentru lipsa de cooperare și a cerut ONU ‘să-i reamintescă guvernului saudit datoriile’ ce-i revin. ‘Din nefericire, Riadul nu furnizează cooperarea necesară pentru anchetarea situației dispăruților, transferarea trupurilor victimelor și ajutarea răniților’, a declarat Rohani, cu ocazia întrevederii cu secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, la New York, potrivit televiziunii iraniene.
Conform responsabililor iranieni ai pelerinajului, 144 de iranieni au murit în tragedia de la Mina, în apropiere de Mecca, 85 sunt spitalizați, iar 344 dispăruți. Teheranul susține că bilanțul total al busculadei, cifrat până acum de Riad la 769 de morți, ar putea atinge 2.000 de victime.
O delegație iraniană condusă de ministrul culturii, Ali Janati, nu obținuse încă duminică viza saudită pentru a lua parte la căutarea celor dispăruți.