Francisc s-a întâlnit cu victime ale unor abuzuri sexuale, pe când erau copii, în ultima zi a vizitei sale în Statele Unite, şi a promis că va cere socoteală celor care se fac vinovaţi, transmiţând un mesaj puternic episcopilor americani acuzaţi de acoperirea preoţilor pedofili, relatează AP online.Suveranul Pontif a dezvăluit acest gest de reconciliere la începutul unei întâlniri cu episcopi americani, reuniţi la Philadelphia în vederea unui miting uriaş al familiilor catolice.Însă, într-un gest care semnalează un nou efort al Bisericii de a reorienta dezbaterea, Vaticanul a anunţat că nu toate cele cinci persoane cu care s-a întâlnit Papa au fost victime ale unor abuzuri comise de către membri ai clerului. Unele dintre cele trei femei şi cei doi bărbaţi au fost victime ale unor abuzuri comise de membri ai familiilor lor sau ale unor educatori.Francisc i-a salutat ca pe nişte „adevăraţi heralzi ai milei”, care merită recunoştinţa Bisericii pentru că au ajutat la scoaterea adevărului la lumină. „Dumnezeu plânge, pentru că abuzarea unor copii nu poate fi ţinută secretă, iar eu mă angajez la o verificare atentă ca tinerii să fie protejaţi, şi ca toţi cei vinovaţi să dea socoteală”, a declarat Francisc în spaniolă.Papa a fost de acord cu crearea unui tribunal, la Vatican, care să judece episcopii care nu şi-au protejat enoriaşii, şi a acceptat demisiile a trei episcopi americani acuzaţi de muşamalizarea unor cazuri.El a promis, anterior, să-i tragă pe episcopi la răspundere, în prima sa întâlnire cu victime, în vară, la Vatican.Însă Francisc şi episcopii americani au subliniat că molestarea copiilor este o problemă gravă şi în afara Bisericii, în special în familii şi şcoli. Întâlnirea sa cu victime abuzate de alte persoane decât preoţi a subliniat tocmai acest lucru.Suveranul Pontif a vizitat duminică după-amiaza închisoare din Philadelphia, pentru a le oferi speranţă şi a-i încuraja pe aproximativ 100 de deţinuţi, inclusiv presupuşi criminali, violatori şi mafioţi. Ulterior el urma să oficieze ultima sa mesă pe teritoriul american din cadrul acestei vizite, şi anume pe cel mai mare bulevard din Philadelphia – Benjamin Franklin Parkway -, la care organizatorii au estimat că aşteaptă aproximativ un milion de persoane.Arhidioceza Philadelphia a fost grav afectată de scandalul abuzurilor sexuale şi a ajuns în mai multe rânduri în faţa unor mari jurii, inclusiv a unuia care a acuzat-o că a păstrat în rândul ei peste 36 de preoţi vizaţi de acuzaţii grave. Un monsenior a fost găsit vinovat de punerea în pericol a copiilor pentru faptul că nu i-a ferit de preoţi pedofili, devenind primul oficial din cadrul Bisericii americane condamnat pentru această infracţiune.